Achiziții în Parlament: De la frigidere, la cuptoare cu microunde, mașini de spălat rufe și cafetiere; Aleșii se pregătesc să găzduiască Adunarea Parlamentară NATO

Comentează

Achiziții în Parlament: de la frigidere, la cuptoare cu microunde și cafetiere. Senatul și Camera Deputaților se pregătesc pentru a găzdui, la Palatul Parlamentului, un eveniment de amploare, la care vor participa peste 800 de oficiali din toată lumea. Este vorba despre sesiunea Adunării Parlamentare NATO, pentru care s-a suplimentat bugetul Parlamentului cu peste 15 milioane de lei.

Parlamentul găzduiește în octombrie a 63-a sesiune anuală a Adunării Parlamentare NATO

Palatul Parlamentului va găzdui în octombrie 2017 sesiunea de toamnă a Adunării parlamentare a NATO. La eveniment sunt invitate 800 persoane, printre acestea numărându-se şi parlamentari din cele 28 de state membre NATO, alături de secretarul general al NATO şi preşedintele Adunării Parlamentare a NATO, Hugh Bayley. România a mai organizat de două ori acest eveniment, în octombrie 1997 şi octombrie 2011.

Pentru ca reuniunea NATO să fie un succes, parlamentarii se pregătesc din timp. Ambele Camere, Senatul și Camera Deputaților au lansat mai multe cereri de achiziții publice, în perioada vacanței parlamentare, pentru a cumpăra cele necesare unui astfel de eveniment de amploare.

Senatorii cumpără mașină de spălat rufe, drapele și expresoare

Senatul cumpără 10 drapele NATO pentru interior, 20 de drapele UE pentru interior dar și 10 drapele cu Adunarea Parlamentară NATO, tot pentru interior.

Senatorii mai vor să achiziționeze 6 termosuri, 50 de prelungitoare și 20 de dozatoare de săpun. Mai au nevoie, pentru acțiunile de protocol, de 100 de cești de cafea cu farfurie, din porţelan, de calitate superioară și culoare alb imaculat, fără desene, precum și de 100 de cești de ceai și 150 de pahare pentru apă.

Senatorii mai vor să cumpere cinci frigidere, 10 cafetiere și 5 căni electrice, dar și patru cuptoare cu microunde. Au mai lansat cereri de oferte pentru 2 expresoare de cafe, în valoare de 8.400 lei, și o mașină profesională de spălat rufe, pentru care sunt dispuși să plătească 29.411 de lei.

Senatul vrea să repare și lifturile din Palatul Parlamentului, valoarea estimată pentru aceste reparații ajungând la 16,806 lei.

Deputații au nevoie de echipamente de bucătărie și hârtie de copiator

Și deputații se pregătesc pentru marele eveniment. Astfel, pe lista de achiziții a Camerei Deputaților se află aparate de aer condiționat, în valoare de 218.470 de lei, hârtie de copiator, în valoare de 102.689 lei, dar și echipamente de bucătărie, în valoare estimată de 149.747 lei.

Deputații mai vor să achiziționeze un sistem de traducere, pentru conferințele de presă.

În luna mai, Camera Deputaților a demarat achiziția a 25 de mașini de protocol, pentru Adunarea Parlamentară NAT), pentru delegatiile oficiale. A cumpărat limuzine de culoare negru metalizat, de lux, de 4000 cc, cu tapiţerie din piele, scaune încălzite și temperatură reglabilă individual. Valoarea contractului a fost de peste un milion de euro, potrivit anunțului de licitație, de pe SEAP.

S-au iubit 40 de ani, au murit împreună. Povestea impresionantă a cântăreței Emilia Bubulac, cea care nu a putut trăi încă o zi fără soțul ei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Pantofi victime Holocaust Polonia
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
MONDEN
Bonfire fete la „Insula Iubirii” 2026
13:59
„Insula Iubirii” 9 octombrie 2026. Una dintre concurente izbucnește în lacrimi și cere ca testul să se încheie
Ilinca Vandici
13:57
Ilinca Vandici și-a lăsat la vedere burtica de gravidă. Cum s-a filmat prezentatoarea TV
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Ultimele știri
Exclusiv
15:01
Ispita Daniela Pană, dezvăluiri de la Insula Iubirii 2026: „Nu mă așteptam să se întâmple lucrurile în maniera în care au fost”
15:00
Situație fără precedent la Samsung: compania pierde bani cu fiecare telefon vândut și taie masiv producția
14:56
Șoferii de TIR ar putea lucra până la 70 de ani din cauza celor 25.000 de camionagii lipsă, în Italia: „Să se lucreze mai mult”
14:51
Filmat de zeci de camere, un tânăr din Brașov a crezut că va scăpa după ce a zgâriat 22 de mașini într-o singură noapte, însă a ajuns în arestul Poliției
TRENDING
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Border Collie
14:24
Care sunt pericolele ascunse ale toamnei pentru animalele de companie și ce trebuie să faci ca să fie în sigurață
Femeie tristă care se simte singură în timp ce colegii o ignoră într-un hol modern de birou
14:20
Ești iubit de colegi sau doar tolerat? 10 semne care arată ce părere au despre tine la birou
Ce condimente se pun la murături
14:08
Ce condimente se pun la murături
Horoscop gemeni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...