Emitentul va distribui acţionarilor dividendele aferente anului 2016, utilizând serviciul naţional lansat de către Depozitarul Central. Plățile au început la data de 6 iunie 2017, dar cei îndreptățiți își vor putea ridica banii, până cel mai târziu la data de 6 iulie 2020. Acţionarii de la Prefab care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul acţionarilor emitentului, la data de 15.06.2017. Cei care sunt clienţi ai unui Participant la sistemul de compensare-decontare şi registru al Depozitarului Central își pot încasa dividendele prin intermediul acestuia. Pentru acționarii de la Prefab care nu au cont deschis la un participant al sistemului RoClear, plata se face fie prin transfer bancar, în baza solicitărilor transmise de acţionari, fie în numerar, la ghişeele bancare ale CEC BANK  S.A. din întreaga ţară. Acțiunile Prefab (simbol PREH) au o valoare nominală de 0,50 lei lei și se tranzacționează, în ultimele zile, la Bursa de Valori București, la un preț mediu de 1,2 lei/acțiune.

Citește și: Cum afli ce valoare au acțiunile tale

 

Elena Ceauşescu a vizitat Facultatea de Chimie, iar liftul NU mergea. Etajele Universităţii erau URIAȘE... ce-a urmat pare ireal, dar e cât se poate de adevărat
PARTENERI - GSP.RO
Elena Ceauşescu a vizitat Facultatea de Chimie, iar liftul NU mergea. Etajele Universităţii erau URIAȘE... ce-a urmat pare ireal, dar e cât se poate de adevărat
Scene de groază lângă sicriul lui Emi Pian. Ce s-a întâmplat cu soția lui
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Scene de groază lângă sicriul lui Emi Pian. Ce s-a întâmplat cu soția lui
Horoscop 6 august 2020. Berbecii simt nevoia să își recapete, măcar parțial, echilibrul
HOROSCOP
Horoscop 6 august 2020. Berbecii simt nevoia să își recapete, măcar parțial, echilibrul
RECOMANDĂRI