Un tânăr suedez a fost inculpat marţi pentru că a piratat sistemul informatic de la NASA şi pe cel al corporaţiei americane Cisco.
Philip Gabriel Pettersson în vârstă de 21 de ani, cunoscut de asemenea şi sub numele de "Stakkato" a fost inculpat pentru intruziune şi deturnare de secrete comerciale.
Pettersson este acuzat că a pătruns în mai 2004 în sistemul informatic al celor de la Cisco, întreprindere cu sediul la San Jose, în California, şi că a furat un cod operaţional. Totodată acesta este suspectat că a pătruns tot în anul 2004 de două ori, în calculatoarele Centrului de cercetare Ames din cadrul agenţiei spaţiale americane şi în cele ale unui departament de calcul informatic al NASA de la Moffett Field, ambele localizate în California.
Poliţia suedeză şi autorităţile de la Washington colaborează pentru a da de urma tânărului hacker, care riscă maximum zece ani de închisoare şi o amendă de 250 .000 de dolari pentru toate capetele de acuzare care i se aduc.