Într-un interviu acordat pentru Project Syndicate, citat de Cotidianul, Michnik, care deține în prezent funcția de redactor-șef al Gazeta Wyborcza, face un apel pentru „denazificarea” Rusiei lui Putin, expresie folosită de Kremlin pentru a descrie invazia din Ucraina, și subliniază că Occidentul nu poate pierde acest război pentru că vor fi consecințe drastice.
„Sunt convins că cel mai rău lucru este să cedăm șantajului lui Putin, pentru că logica lui este similară cu cea a lui Hitler: dacă ți se permite să faci ceva, înseamnă că adversarii sunt slabi și că poți să mergi mai departe. Hitler a început cu Austria, apoi a ocupat Sudeții. Unii doreau să-i permită să ocupe și Coridorul Danzig. Toate astea nu l-au oprit”, a subliniat fostul disident.
Vladimir Putin este capabil să folosească armele nucleare, spune Michnik, care subliniază că o victorie a liderului de la Kremlin este de neacceptat pentru că ar însemna un drum spre Gulag pentru toată lumea.
„Să privim lucrurile cu calm. Poate Putin să folosească arma nucleară? Da, are aceste arme. Va folosi aceste arme? Nu știm. Însă un lucru este limpede. El vrea rezultatele pe care le-ar obține dacă ar folosit arma nucleară. Nu putem accepta așa ceva. Pentru că nu ne-ar rămâne decât să ridicăm mâinile, să ne predăm și să ne îndreptăm spre Gulag”, afirmă Michnik
Dacă Putin nu este oprit în Ucraina, armata rusă va merge mai departe „în Moldova, sau în altă parte”, iar rezistența eroică a Ucrainei a salvat Europa. „Dacă Putin ar fi reușit să-și aplice planul și să ocupe Ucraina în cinci zile, așa cum a făcut cu Crimeea, și dacă ar fi instalat un guvern marionetă, astăzi am fi fost într-o cu totul altă situație”, precizează istoricul.
„Mai este ceva important. Propaganda rusă încearcă să reînvie retorica Marelui Război Patriotic: ne apărăm din nou împotriva fascismului, așa cum ne-am apărat în fața lui Hitler. Total greșit. Personajele radicale de la Kremlin cer un atac și mai puternic asupra Ucrainei. Aceasta este limba fascismului, a bolșevismului, un amestec bizar între cele două”, atrage atenția istoricul polonez.
Redactorul-șef al publicația Gazeta Wybocza spune că milionul de ruși care au fugit spre Kazahstan este dovada faptului că regimul Putin se prăbușește și critică decizia statelor europene care au decis să-și închidă granițele pentru rușii care fug de război.
„Cred că înfrângerea lui Putin este în interesul Rusiei. Cetățenii ruși care împărtășesc această viziune trebuie sprijiniți, nu boicotați”, subliniază el.
Înfrângerea lui Putin este însă o certitudine pentru Adam Michnik, care spune însă că nu știe cum va arăta victoria Ucrainei.
„Un lucru e sigur: la nivel politic, economic și în termeni de percepție, Putin a pierdut deja acest război. Însă nu este limpede cum va arăta victoria Ucrainei. Nimeni nu-și poate imagina cum va arăta această victorie. Nici eu”, concluzionează el.