Limba romana a mai pierdut doua cuvinte: George Pruteanu. Il stiam mereu in stare de o zicere navalnica, de metafore inaccesibile multora intr-o vreme in care simplismul e ‘trendy’, agramatismul e ‘ok’, iar preluarea papagaliceasca a unor termeni de aiurea e ‘cool’. Profesorul a plecat intempestiv, rapus de un infarct parca anume cautat printr-o viata scurta, dar tumultuoasa, spre o alta lume. Sperand ca acolo sa-l gaseasca de Dante, atat de drag lui. Si unde sa fie ferit de manelistii care, in dezbateri tv, sub privirea impasibila a unor moderatori interesati doar de rating, se uitau tamp la el, ca la o ciudatenie, cand ii indemna sa nu mai stalceasca limba in banoasele lor subproductii. 

Filolog impatimit si formator cu har a numeroase generatii de studenti pe care i-a invatat ca limba romana, iubita si cunoscuta in adancurile ei, l-a facut pe Arghezi ca ‘din bube, mucigaiuri si noroi sa iste frumuseti si preturi noi’, George Pruteanu a fost si un redutabil orator care capta si pastra atentia prin substanta si forma desavarsite ale discursurilor. 

Om al Cetatii, profund implicat in viata acesteia, s-a zbatut sa-i apere valorile, prin interventii publicistice vitriolante contra coruptiei, parvenitismului, ipocriziei, inculturii. A incercat, vremelnic si dezamagit politician, sa uzeze de mijloacele parlamentare spre a apara istoria, cultura si fiinta nationala si spre a dezvalui ca tensiunile interetnice sunt butaforia catorva dementi, iar nu realitate insurmontabila. Toata aceasta viata de flacara l-a mistuit nedrept si timpuriu.

A avut nenumarati admiratori, dupa cum nu putini i-au fost detractorii imbalosati de invidie neputincioasa. Acestia din urma se pot linisti, George Pruteanu n-o sa le ‘mai spuna o vorba’. Adio, Profesore!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.