În contextul în care indicele ROBOR la trei luni a urcat miercuri, 27 iulie, la valoarea de 7,71% pe an, ministrul PSD de finanțe, Adrian Câciu, a spus că instituția pe care o conduce încearcă să ia măsuri contra inflației, care a urcat recent la peste 15%. „Odată cu temperarea inflației, am putea vedea o inversare a trendului de creștere a dobânzilor”, a afirmat Câciu.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor în lei cu dobândă variabilă, continuă creșterea consecutivă zilnică și a urcat la valoarea de 7,71% pe an, faţă de 7,56% cât era ziua precedentă, arată datele Băncii Naţionale. Aceasta este cea mai ridicată valoare a ROBOR la trei luni din ultimii 12 ani.
Întrebat la briefingul de presă de la Palatul Victoria dacă Ministerul de Finanțe are un plan pentru a tempera creșterea ROBOR, Adrian Câciu a răspuns că, deși indicatorul nu este gestionat de instituția pe care o conduce, ministerul va încerca temperarea inflației, care în acest moment este de 15,1%, un maxim istoric.
„ROBOR nu este gestionat, până la urmă, de Ministerul de Finanțe. Este un indicator de piață. Strategia pe care noi putem să o avem se înscrie în cadrul politicilor fiscal-bugetare de temperare într-un orizont de timp a inflației. Pentru că, odată cu temperarea inflației, am putea vedea o inversare a trendului de creștere a dobânzilor”, a afirmat Câciu.
Indicele ROBOR la trei luni este acum de 7,71% pe an, arată datele Băncii Naţionale. Aceasta este cea mai ridicată valoare din ultimii 12 ani.
Un nivel mai mare al indicelui ROBOR a fost înregistrat în mai 2010, când era 7,81%. La începutul acestui an, pe 3 ianuarie, ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an.
Ministrul Adrian Câciu a spus recent că soluțiile pentru românii care s-au împrumutat la bănci și au dificultăți în plata ratelor din cauza creșterii ROBOR sunt refinanțarea, trecerea de la ROBOR la IRCC sau amânarea cu 9 luni a plății ratelor.