Adriana Bahmuţeanu a primit, in sfarşit, vestea cea bună. După luni intregi de aşteptare, ea a aflat că a rămas din nou insărcinată ieri, în ziua în care a implinit 36 de ani.
Bahmu ne-a povestit că a bănuit că ar putea fi însărcinată, însă abia ieri a primit confirmarea din partea medicului. “Am avut câteva simptome, zilele trecute, aşa că mi-am făcut un test de sarcină, care a ieşit pozitiv. Aşa că am mers ieri la doctor, pentru un control, iar el mi-a dat vestea cea mare: sunt din nou însărcinată”, ne-a mărturisit, fericită, Adriana. Controlul nu l-a făcut în ţară, ci la o clinică din Germania, de lângă Freiburg. Aici, Adriana se afla într-o mică vacanţă împreună cu soţul ei, Silviu Prigoană, cu naşul Eduard Martiş şi cu iubita lui, dar era programată şi pentru un consult. Bucuria a fost cu atât mai mare, cu cât ieri, Adriana a împlinit 36 de ani.
S-a operat de fibrom în Germania
Adriana Bahmuţeanu nu a făcut un secret din faptul că şi-ar mai dori un copil, după ce, anul trecut, în luna iunie, a născut prematur un băieţel, care, din nefericire, nu a supravieţuit. Cu toate că lovitura a fost foarte grea, atât pentru ea, cât şi pentru Silviu Prigoană, cei doi au continuat să spere. Recent, Adriana Bahmuţeanu s-a operat de fibrom şi a efectuat numeroase controale medicale, pentru ca tragedia să nu se repete în cazul în care ar mai fi rămas o dată gravidă. Intervenţia chirurgicală avut loc tot în Germania.
Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană mai au împreună un băieţel de doi ani şi jumătate, pe nume Mihai Maximus. Cu toate că dorinţa cea mai mare a milionarului a fost să aibă şi o fetiţă, în acest moment, cei doi spun că cel mai important lucru este ca sarcina să fie dusă la final cu bine, iar copilaşul, care e aşteptat pe lume la începutul anului viitor, să fie sănătos.
Prigoană mai are doi băieţi
Silviu Prigoană (foto) mai are doi copii dintr-o căsnicie anterioară: Honorius şi Silvius. Primul are 23 de ani, a absolvit o facultate de bussines din Statele Unite şi recent a intrat în politică, candidând chiar şi pentru un post în parlament, iar cel de-al doilea are 18 ani şi e încă student în America.