De Cătălin Tolontan,

Numit șef al Spitalului ”Municipal”, cel mai mare spital din România, Cătălin Cârstoiu a declarat pentru Libertatea că va pune la treabă aparatele existente în spital și că ”se va începe testarea masivă a tuturor angajaților și pacienților, dar și a persoanelor suspecte de infectare”.

500 de teste COVID-19 în 24 de ore spune Cârstoiu că se vor face la ”Municipal” și că va asigura chiar dublarea acestora.

Adriana Nica, fostul manager, susține însă că ”nu acesta e adevărul”.

”În spital existau două aparate de extragere manuală a ARN-ului, proces preliminar prelucrării, și un singur PCR, aparatul semiautomat în cazul nostru, care dă rezultatul molecular pentru COVID-19”, a spus ea, pentru Libertatea.

Toate această tehnologie a existat în spital și pentru ea fuseseră cumpărate 250 de teste, ”care deja veniseră”. 

”Ca să rezum: aparatul PCR de testat virusuri e luat de multă vreme, pe fonduri norvegiene, nu e adus de noua conducere”, a mai spus Nica. Ea susține că, în nici un caz, nu are cum ca la ”Universitar” să se facă 500 de teste pe zi de săptămâna viitoare, ”nici nu sunt circuitele puse la punct în acest moment”.

500 de teste pe zi ar însemna mai mult decât jumătate din toate testele zilnice făcute de România de la începutul pandemiei.

Mărturie dură a unui fost internațional român: „Ai mei beau de rupeau. Nu aveam geamuri la casă, le spărgeau la beție. Se trezeau noaptea și se băteau”
GSP.RO

Mărturie dură a unui fost internațional român: „Ai mei beau de rupeau. Nu aveam geamuri la casă, le spărgeau la beție. Se trezeau noaptea și se băteau”

Horoscop 8 aprilie 2020. Berbecii au parte de o zi cu trăiri intense
HOROSCOP

Horoscop 8 aprilie 2020. Berbecii au parte de o zi cu trăiri intense