La Spitalul Universitar de Urgență București au fost făcute multe schimbări în ultimele două zile de când are un nou manager. După scandalul de la secția de nefrologie, unde un pacient contaminat cu COVID-19, dar testat pentru gripă a infectat alți doi pacienți dializați și a compromis etajul 13 al spitalului, a dus la demiterea Adriana Nica și numirea profesorului Cătălin Cârstoiu, decanul UMF Carol Davila.

”Spitalul va putea să analizele în propriul laborator teste COVID-19. Există aparate de analizat teste moleculare cu o capacitate de 500 de teste pe zi. Am organizat ca laboratorul să lucreze două ture a 8 ore pe zi”, a declarat doctorul Cârstoiu.

Noul manager al Spitalului Universitar promite: ”Vom putea analiza 500 de teste COVID-19 pe zi”

Noul manager a precizat că luni spitalul a încheiat o colaborare și cu Academia de Științe Veterinare pentru a dubla capacitatea de testare COVID-19 la 1.000. 

”Au un laborator performant și pot analiza și oamenii de acolo în jur de 500 de teste. Acest lucru ne va permite o testare masivă. Vom începe cu angajații și pacienții spitalului pentru a ridica teama din rândul acestora. Este foarte important ca ei să se simtă în siguranță. În acest sens, am comandat la Unifarm tot echipamentul de protecție necesar, iar ei ne-au ajutat imediat”, a explicat Cârstoiu.

După ce a asigurat măști pentru toți cei care intră în spital, noul manager și-a propus să organizeze triajul pacienților.”Marți vom reface triajul, trebuie să se respecte toate protocoalele și regulile. Este vital pentru limitarea și controlarea acestui virusl, mai ales într-un spital. De asemenea, am stopat internările non-urgente până nu vedem ce avem acum pe secții”, a mai spus Cârstoiu.

Într-o versiune anterioară a acestui articol apărea informația că ”managerul Cârstoiu spune că a adus în spital două aparate”. ”Nu am spus asta, ci că ele există, de mai multă vreme, de altfel, ci că le voi pune să facă teste, pentru că da, au această capacitate de a testa COVID-19. Deja ne-am apucat de lucru”, a precizat noum manager al Spitalului Universitar de Urgență din București.


Citeşte şi:

UPDATE | Medicii și asistentele din secția Spitalului Universitar unde a fost internat al doilea mort COVID-19, testați abia azi, după 3 zile. „Mai sunt câțiva mâine”

Al doilea mort cu COVID-19: nefrologul a văzut semnele de coronavirus pe radiografie, dar directorul medical de la Universitar nu a aprobat testul

Document | Al doilea mort de COVID-19 a fost testat luni de gripă, nu și de coronavirus

Așa arată durerea! Maghiarii, DĂRÂMAȚI după egalul cu Germania: imaginile emoționante surprinse la final
PARTENERI - GSP.RO
Așa arată durerea! Maghiarii, DĂRÂMAȚI după egalul cu Germania: imaginile emoționante surprinse la final
Anamaria Prodan continuă dezvăluirile ȘOCANTE: ”Reghecampf e șeful mafiei...
Playtech.ro
Anamaria Prodan continuă dezvăluirile ȘOCANTE: ”Reghecampf e șeful mafiei...
Cum a fost găsit Petrișor, românul care a dispărut la granița dintre Slovacia și Ungaria. Mesajul familiei
Observatornews.ro
Cum a fost găsit Petrișor, românul care a dispărut la granița dintre Slovacia și Ungaria. Mesajul familiei
Horoscop 24 iunie 2021. Capricornii au tendința de a trata cu răceală subiectele, doar pentru că nu le plac
HOROSCOP
Horoscop 24 iunie 2021. Capricornii au tendința de a trata cu răceală subiectele, doar pentru că nu le plac
Ce a pățit un bărbat care a consumat câte 12 doze de energizant pe zi, timp de un an. „Asta mi-a spus medicul”
Știrileprotv.ro
Ce a pățit un bărbat care a consumat câte 12 doze de energizant pe zi, timp de un an. „Asta mi-a spus medicul”
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)