Timpul de aşteptare la vama Giurgiu, pe sensul de ieşire spre Bulgaria este de 90 de minute, sâmbătă, 31 august, informează site-ul Poliției de Frontieră, care oferă informații în timp real. La Vama Veche, formalitățile se realizează în 30 de minute, iar la Negru Vodă - în 40 de minute. Pe frontiera de vest, cea mai aglomerată este vama Petea, unde cei care vor să iasă din ţară aşteaptă 150 de minute.
Conform site-ului Poliţiei de Frontieră, timpul de aşteptare la punctul de trecere a frontierei Giurgiu - Ruse este de 90 de minute: „Pe sensul de intrare - 4 artere, pe sensul de ieșire - 4 artere. Lucrări de reparație a podului pe partea bulgărească. Circulaţia se desfășoară pe o singură bandă, alternativ, în sistem semaforizat”.
Din 10 iulie, au început lucrări de reparaţie la podul Giurgiu-Ruse, pe tronsonul bulgar. Lucrările se desfășoară zilnic, câte 10-12 ore
Alte două variante de ieșire din țară spre Bulgaria sunt Vama Veche (intrare: două artere; ieșire: o arteră; 30 de minute) și Negru Vodă (intrare: o arteră; ieșire o arteră: 40 de minute)
La frontiera de vest, spre Ungaria, cea mai aglomerată este vama Petea, timpul de așteptare fiind de 150 de minute: „Intrare: două artere; Ieșire: 6 artere. Trafic intens - număr foarte mare de autoturisme prezente la control”.
La punctele de la Nădlac I și II timpul de aşteptare este de 90 de minute.
În ceea ce privește intrarea în țară, cel mai mult se stă la Calafat (50 de minute) și la Siret (40 de minute). La Nădlac II se intră în 40 de minute, la Giurgiu, în 30, iar la Vama Veche și Negru Vodă - în 20 de minute.
Foto: arhivă
styx67 31.08.2024, 15:23
Scapa cine poate! :) Ultimul sa stinga lumina!