Românii au început să plece de la primele ore ale zilei de sâmbătă în vacanţa de Revelion, destinaţia preferată fiind staţiunile montante. Din această cauză, drumul spre munte a început deja să se aglomereze, iar cozile se întind chiar şi pe 2 kilometri!
Centrul Infotrafic anunţă că la această oră se circulă în condiţii de aglomeraţie pe DN 1 Ploieşti – Braşov pe sensul de urcare spre munte, pe raza localităţii Comarnic, între kilometrii 102 – 107, şi pe raza staţiunii Buşteni, între kilometrii 129 şi 131.
Imagini video: Poliția Română
Pe celelalte artere rutiere principale, precum Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, Autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti şi DN 7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea – Sibiu, nu sunt semnalate probleme de fluenţă.
Polițiștii îi sfătuiesc pe șoferi să circule cu viteza adaptată condiţiilor de trafic, să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în teren pentru dirijarea circulaţiei, să nu se angajeze în efectuarea unor depăşiri riscante şi să evite să aibă alte preocupări de natură a le distrage atenţia de la condus.
Foto simbol: Arhiva Libertatea