La numărul mare de șoferi se adaugă și anumite restricții impuse pe Autostrada Soarelui unde se fac lucrări de reabilitare a drumului.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe sensul către litoral, valorile de trafic sunt intense, iar pe tronsoanele kilometrice 11-12+500 și 28-29+500 se circulă în coloană.

Polițiștii reamitesc că, până la finalul lunii mai, pe autostrada București – Constanța, pe tronsoanele kilometrice 11-17 și 27-33, se circulă deviat de pe sensul către București (calea 2) pe sensul către litoral (calea 1), traficul desfăşurându-se pe câte o bandă pentru fiecare direcție. Măsura este impusă în vederea efectuării de lucrări de reabilitare a părții carosabile.

De asemenea, Centrul Infotrafic anunță că a fost închis și nodul rutier de acces în localitățile Cernica şi Bălăceanca, județul Ilfov, fiind restricționată circulația pe breteaua de intrare/ieșire din autostradă și DNCB, pe sensul Constanța – București.

Chiar dacă nu sunt lucrări în desfășurare, și pe drumurile care duc spre munte se înregistrează valori ridicate ale traficului.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, traficul rutier s-a intensificat și pe DN1 Bucureşti – Braşov. Astfel, se circulă în coloană de la kilometrul 102 (localitatea Nistorești) până la kilometrul 104, pe sensul către Braşov al DN1, în zona oraşului Comarnic, judeţul Prahova.

VIDEO Nervozitatea șefilor ASF când sunt întrebați de presă: ați încasat primă de performanță în 2022? Vicepreședinte: „Aveți un fix!” și a acoperit cu hârtii telefonul cu care era filmat
Recomandări
VIDEO Nervozitatea șefilor ASF când sunt întrebați de presă: ați încasat primă de performanță în 2022? Vicepreședinte: „Aveți un fix!” și a acoperit cu hârtii telefonul cu care era filmat

De asemenea, se circulă în condiţii de aglomeraţie şi între kilometrii 129 – 131, între localităţile Poiana Ţapului şi Buşteni.

Trafic intens este şi pe Centura de Vest a oraşului Ploieşti, între kilometrii 55 (localitatea Brazi) şi 54 (localitatea Strejnicu).

Polițiștii avertizează că în localitatea Românești pe DN1, la km 51+200, un autoturism s-a răsturnat pe carosabil, pe sensul de urcare, iar traficul este restricționat.



Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
GSP.RO
Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Playtech.ro
Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Așa arătau Mircea Geoană și soția lui în ziua nunții. Cum arată acum Mihaela, la 60 de ani. Imagini de la petrecerea fabuloasă, de ziua ei
Viva.ro
Așa arătau Mircea Geoană și soția lui în ziua nunții. Cum arată acum Mihaela, la 60 de ani. Imagini de la petrecerea fabuloasă, de ziua ei
Şi-au cumpărat apartamente cu 140.000 de euro şi după un an le vând disperaţi cu 90.000 de euro. De ce fug oamenii din Greenfield
Observatornews.ro
Şi-au cumpărat apartamente cu 140.000 de euro şi după un an le vând disperaţi cu 90.000 de euro. De ce fug oamenii din Greenfield
Ce se întâmplă cu organismul dacă nu bei alcool timp de o lună. Explicațiile experților
Știrileprotv.ro
Ce se întâmplă cu organismul dacă nu bei alcool timp de o lună. Explicațiile experților
Ce a pățit o româncă după ce a cumpărat un câine de rasă de pe Internet. Șocul a fost mare
FANATIK.RO
Ce a pățit o româncă după ce a cumpărat un câine de rasă de pe Internet. Șocul a fost mare
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Alexandru Ciucu a mers să își ia fetițele de la Alina Sorescu. S-a lăsat cu lacrimi. Imaginile sunt zguduietoare
Unica.ro
Alexandru Ciucu a mers să își ia fetițele de la Alina Sorescu. S-a lăsat cu lacrimi. Imaginile sunt zguduietoare
Horoscop 21 martie 2023. Săgetătorii ar fi bine să se lase în voia părții frumoase a firii lor, cea care îi poate inspira și pe cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 21 martie 2023. Săgetătorii ar fi bine să se lase în voia părții frumoase a firii lor, cea care îi poate inspira și pe cei din jur
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză
PUBLICITATE
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză