Fiul meu, Ionut, are 19 ani si sufera de o boala grava: cancer osos. Pana acum cateva luni a fost un baiat sanatos si plin de viata. Nenorocirea care s-a abatut asupra lui a venit dintr-o data. Intr-o dimineata a simtit ca il doare rau genunchiul. Pentru ca era si putin umflat, ne-am hotarat sa mergem imediat sa-l vada un doctor. Acesta ne-a spus, la vremea respectiva, ca este vorba despre o entorsa si i-a prescris un tratament.

Dupa doua saptamani de tratament, durerea nu a cedat la calmante, asa ca am mers din nou la doctor. A facut o radiografie, iar apoi medicul i-a facut o punctie, crezand ca are lichid la picior. Nici de aceasta data analizele nu au aratat nimic suspect. Atunci, medicul a decis sa-i schimbe tratamentul. Din pacate, nici acum rezultatele nu au fost cele asteptate. Durerea lui Ionut nu a cedat. Mai bine de doua luni si jumatate s-a chinuit cu noul tratamentul, dar totul a fost in zadar. Ne-am decis atunci sa mergem la un alt spital, la Craiova. Medicul de acolo i-a facut lui Ionut o biopsie, iar peste zece zile i-a pus diagnosticul exact: cancer osos. Am crezut ca o sa cada cerul pe noi. Nu mi-a venit sa cred cand am aflat despre ce este vorba. Au urmat alte saptamani de spitalizare, iar medicii ne-au spus ca singura sansa a baiatului este o operatie. Doar asa ii pot salva piciorul. Mi s-a spus insa ca pretul protezei de care are nevoie Ionut ajunge la 400 de milioane de lei vechi.

Nu stiu ce sa fac si incotro s-o iau ca sa-mi ajut baiatul. Daca nu ii pun aceasta proteza, medicii ii vor amputa piciorul, alta solutie nu exista. Sunt disperata, pentru ca nu am cum sa strang aceasta suma de bani. Nu stiu de ce toate necazurile au cazut pe capul nostru! In urma cu sapte ani, fiica mea a avut un accident si a trebuit sa alerg cu ea prin spitale, asa cum fac acum cu Ionut.

Am trimis aceasta scrisoare cu speranta ca oamenii vor intelege durerea unui mame si vor incerca sa ma ajute. Tot ce vreau e ca baiatul meu sa nu mai sufere si sa se vindece. Nu pot sa cred ca va ramane fara picior. Va rog sa-l ajutati pe Ionut!

Angela Curelaru,
Visina Veche, Jud.Olt


Persoanele care doresc sa ajute semnatarii scrisorilor pot suna la numarul de telefon 021/203.08.49.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Libertateapentrufemei.ro
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Top 4 zodii care vor avea cea mai bună perioadă din viață în ianuarie 2025. Vine un val de noroc peste ele
FANATIK.RO
Top 4 zodii care vor avea cea mai bună perioadă din viață în ianuarie 2025. Vine un val de noroc peste ele
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Unica.ro
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Păţania unui român care şi-a tăiat buletinul pe TikTok. A început să ceară bani la cunoştinţe după gest
Observatornews.ro
Păţania unui român care şi-a tăiat buletinul pe TikTok. A început să ceară bani la cunoştinţe după gest
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI