Sorin Ovidiu Vintu s-a dat iar in spectacol. Fara a mai afisa mimica unui om de afaceri satisfacut, fie ca acumuleaza capital, fie ca mai pierde, Vintu a aparut a doua oara la o emisiune a lui Marius Tuca pentru a lansa acuzatii. Aparent nervos si stresat, indignat ca toti „imbecilii” se baga in afacerile bancare, omul de afaceri a dezvaluit o serie de informatii jenante despre anumite figuri publice, disculpandu-i totodata pe cei a caror imagine a fost afectata de legatura cu el. Mai jos, ii prezentam pe cei care au fost „patati”, precum si pe cei care au fost „dezvinovatiti” de Vintu.
Senatorul PNL Radu F. Alexandru a avut si el parte de o surpriza neplacuta. Cunoscut ca fiind unul dintre oamenii politici preocupati sa descopere dedesubturile afacerilor lui SOV, facand dese interpelari in Senat, dar si declaratii din „surse proprii”, Radu F. Alexandru pare a avea o motivatie serioasa pentru adversitatea sa. Potrivit lui Vintu, Radu F. l-a cautat in urma cu ceva vreme, insotit de un regizor si l-a rugat sa finanteze cu 80.000 de dolari un film realizat pe un scenariu propriu. Vintu afirma ca a refuzat sa dea bani senatorului, „pentru ca scenariul era prost”, si astfel si-a castigat adversitatea omului politic. Radu F. si-a adus brusc aminte, ieri, de vechea poveste si a recunoscut ca i-a cerut bani lui Vintu, „dar nu o suma fixa”.
Petre Roman apare pe neasteptate in „dezvaluirile” lui Vintu. Despre fostul ministru de externe, Vintu a declarat ca ar fi un prieten apropiat al adversarului sau, Mihai Iacob, pe care l-a insotit intr-o calatorie de afaceri in Elvetia, in anul 2001. Paradoxal, Petre Roman ar fi fost translatorul lui Iacob in discutiile cu partenerii elvetieni.
Petre Mihai Bacanu – directorul „Romaniei libere” – este cel care a tinut capul de afis cu presupusele potlogarii ale lui SOV. Despre el, Vintu a spus ca stie ca a fost agent KGB, racolat de agentul Volodin in 1987 si ca, descoperit ulterior de Securitate, si-a bagat la puscarie colegii de redactie. Totodata, omul de afaceri a demonstrat ca fotografiile cu fete in ipostaze „sexy” publicate de „Romania libera”, cu explicatia ca au fost facute la resedinta de la Otopeni a lui SOV, au fost de fapt copiate dintr-un album de prezentare a unor produse cosmetice.
Premierul Adrian Nastase a fost tratat mai cu manusi in aceasta emisiune decat in cea precedenta. Vintu a spus ca nu s-a intalnit niciodata cu premierul, ca nu i-a dat niciodata bani, nici lui si nici PSD. „Nu stiu daca PSD este un partid corupt, si daca ar fi, nu l-am corupt eu”.
Asociat cu Vacaroiu la FINECO, Octav Cozmanca a fost tratat cu indiferenta de Vintu. „Nu l-am cunoscut si nici nu as avea ce sa discut cu el”, a spus Vintu.
Nicolae Vacaroiu, personajul politic cel mai apropiat de Vintu, cel putin pana in prezent, a beneficiat de o dezvinovatire mai argumentata. Vintu spune ca relatiile dintre ei au fost strict profesionale, ca actualul presedinte al Senatului nu a luat bani pentru infiintarea Bancii de Investitii si Dezvoltare si ca firma FINECO, aociata cu BID pentru derularea de afaceri, nu a functionat niciodata. FINECO a fost infiintata de Vacaroiu si ii are ca actionari pe principalii sai colaboratori.
Serban Mihailescu, secretarul general al Guvernului, apare si el ca asociat la FINECO. „Nu il cunosc pe acest domn. L-am vazut doar o data, la televizor, cand ma injura cu spor”.
Toate partidele din Opozitie.
Sorin Vintu a reafirmat faptul ca este un om „de dreapta” si ca a sprijinit „logistic” toate partidele care, prin programul lor, s-au declarat adepte ale acestei doctrine. El a mentionat PNL, PD, PNTCD si UFD, spunand ca nu a avut, in schimb, nici o legatura cu UDMR. La insistentele lui Marius Tuca, el a precizat ca sustinerea sa s-a facut prin articole de presa, retele de calculatoare „de sute de mii de dolari”, dar si prin „bani in conturi”. Vintu s-a declarat deceptionat de faptul ca unii dintre „camarazii” sai politici se dezic acum de el si afirma ca nu l-ar fi cunoscut niciodata. „Tartorul FNI” a subliniat raspicat ca singurul partid pe care nu l-a finantat a fost PSD.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Horoscop zilnic pentru luni, 15 decembrie 2024. Gemenii primesc o lecție
FANATIK.RO
Horoscop zilnic pentru luni, 15 decembrie 2024. Gemenii primesc o lecție
Romina Gingașu, apariție glam într-o ținută stylish cu sacou masculin și cizme lungi din piele. Soția miliardarului Piero Ferrari a atras toate privirile. FOTO
Elle.ro
Romina Gingașu, apariție glam într-o ținută stylish cu sacou masculin și cizme lungi din piele. Soția miliardarului Piero Ferrari a atras toate privirile. FOTO
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Minune înainte de Crăciun. Băieţelul de 10 ani care a stat minute în şir sub apă, la Aquapark Oradea, şi-a revenit din comă
Observatornews.ro
Minune înainte de Crăciun. Băieţelul de 10 ani care a stat minute în şir sub apă, la Aquapark Oradea, şi-a revenit din comă
Horoscop 16 decembrie 2024. Berbecii sunt tentați să regleze tot ce intră în sfera lor și au o responsabilitate față de tot ce îi înconjoară
HOROSCOP
Horoscop 16 decembrie 2024. Berbecii sunt tentați să regleze tot ce intră în sfera lor și au o responsabilitate față de tot ce îi înconjoară

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI