UPDATE. Alegerea primarilor în două tururi de scrutin, respinsă de Senat

Comentează

Plenul Senatului a respins, luni, proiectul de lege depus de liberali, care prevede ca primarii să fie aleși în două tururi de scrutin. Proiectul de lege primise un vot favorabil, în comisia de administrație publică, cu sprijinul ALDE. O poziție care îi plasa în opoziție cu partenerii de guvernare de la PSD. La votul din plen, legea a fost respinsă. Votul final urmează să fie dat de Camera Deputaților.

UPDATE ora 18.45 Plenul Senatului a respins proiectul de lege. S-au înregistrat doar 46 de voturi ”pentru”, și 59 ”împotrivă”.

ALDE a anunțat că susține alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Europarlamentarul Norica Nicolai a transmis, recent, că ”ALDE este partener de guvernare al PSD, dar nu o anexă”.

”Vrem alegeri în două tururi. Legitimitatea democratică este mult mai mare, în condiţiile în care lehamitea de politică este evidentă. Dacă vă uitaţi la structura prezenţei la vot a populaţiei, veţi vedea că tot mai puţini români aleg să participe la acest exerciţiu democratic. În aceste condiţii, este nevoie de al doilea tur de scutin pentru a da legitimitate celor care sunt aleşi. Formula cu un singur tur a creat un gen de vechil, de baron local. Cred că este bine ca, indiferent cine ar fi într-un mandat de decizie, să aibă un anumit tip de control democratic. Întotdeauna cel care are puterea la un moment dat tinde să şi-o conserve prin orice mijloace. Şi, din păcate, unii şi-au atins limitele de incompetenţă”, a afirmat europarlamentarul Norica Nicolai, potrivit News.ro

Potrivit inițiatorilor proiectului, alegerea primarului într-un singur tur de scrutin, cu votul majorităţii celor care se prezintă la vot, este o soluţie legislativă total greşită.

Liberalii spun că alegerea primarilor în două tururi de scrutin asigură atât o mai bună legitimitate a aleşilor, cât şi o mai mare corectitudine în desemnarea celor care conduc comunităţile locale. „Considerăm ca absolut necesară revenirea la sistemul alegerii primarului în două tururi de scrutin, soluţie legislativă şi tehnică care asigură un grad mai ridicat de legitimitate pentru persoana aleasă, dar şi o corectitudine mai mare în desemnarea gospodarului comunităţii”, se mai precizează în expunerea de motive.

Propunerea legislativă este semnată de senatorii PNL Alina Gorghiu, Carmen Hărău, Mario Oprea şi deputaţii PNL Victor Paul Dobre, Adriana Săftoiu şi Mihai Voicu. Proiectul va intra în dezbaterea Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaților.

Cum s-a ajuns la alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin

Parlamentul a adoptat, în mai 2015, prin votul deputaților, cu 278 voturi pentru, 22 împotrivă şi 14 abţineri, proiectul de lege privind alegerilor locale, stabilind că preşedinţii Consiilor Judeţene vor fi aleşi indirect prin vot secret al consilierilor judeţeni, cu majoritate simplă, iar primarii vor fi aleşi într-un singur tur. Liberalii au pledat atunci pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Legea a fost atacată la Curtea Constituțională de Liviu Avram, cu puțin timp înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerile locale, din 2016. El şi-a depus o candidatură-fantomă pentru Primăria Capitalei, cu numai trei semnături de susţinere, în timp ce legea cere 18.000.

Candidatura i-a fost respinsă de Biroul Electoral, însă jurnalistul a contestat decizia în instanţă, iar în faţa judecătorului a ridicat excepţie de neconstituţionalitate pe cele două articole cu potenţial de neconstituţionalitate: cel care obligă orice candidat să strângă semnături de susţinere, dar şi cel care prevede un singur tur de scrutin. Ambele sesizări ale jurnalistului a fost respinse de judecătorii Curții.

Citește și: FOTO | O poveste ca-n basme. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip aniversează 70 de ani de căsnicie: “Cu adevărat îndrăgostită”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
Analiză
18:53
Afacerea din spatele manualelor auxiliare. Învățătorul Petruț Rizea: „Sunt scumpe și inutile, dar ni se bagă pe gât”. Daniel Șuștac: „Școala, o piață subterană de desfacere din care editurile scot bani grei”
18:52
Rusia susține că nu există pericol de epidemie de ciumă după moartea suspectă a unei cercetătoare dintr-un laborator din Siberia
07:00
Rezultatele Loto 6/49 din 8 octombrie 2026. Numerele câștigătoare extrase joi
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește