Potrivit Realitatea TV, autorităţile ar putea emite cod roşu de viscol în şase judeţe din România, dacă se întrunesc condiţiile standard pentru acest tip de avertizare – grosimea stratului de zăpadă de peste 50 cm, viteza vântului de peste 80 km pe oră şi o intensitate puternică a ninsorii.
Ion Sandu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, a declarat la întâlnirea cu Victor Ponta că sunt foarte mari şansele ca, în cursul după-amiezii de miercuri, să se întrunească cele trei condiţii pentru emiterea unui nou cod roşu în anumite zone şi sud-estul ţării.
„Este foarte probabil ca să avem iarăşi un cod roşu. Vestea bună este că viscolul se opreşte mâine spre prânz, nu e la fel de lung ca cel anterior”, a precizat Ion Sandu. Zona Dobrogei va fi cea mai afectată.
Codul roşu ar putea fi emis pentru 6 judeţe din Sud-Estul ţării: Ialomiţa, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Brăila, din cauza ninsorii puternice şi a vântului de peste 80 km pe oră.
Vântul ar putea depăşi pe alocuri de 90 km pe oră, au precizat meteorologii. Stratul de zăpadă va trece de 50 cm.
Codul roşu ar putea fi emis în urma unui consiliu de prognoză din cadrul ANM şi ar putea intra în vigoare începând cu orele amiezii.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.