Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri dimineaţa o atenţionare nowcasting Cod galben de vânt puternic pentru zona Dobrogei, valabilă până la ora 11:00.
În zona de litoral a judeţelor Constanţa şi Tulcea se vor semnala intensificări ale vântului care vor atinge la rafală viteze între 55 şi 70 km/h, anunţă ANM. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis încă de joi o informare de vreme deosebit de rece.
Începând de sâmbătă dimineaţă până duminică dimineaţă, vremea va fi deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea. Potrivit ANM, cerul va fi senin, iar vântul va sufla în general slab. În timpul zilei, temperatura aerului se va situa între minus 12 și minus 10 grade Celsius. Mai apoi, la orele amiezii vor fi minus 3 – minus 2 grade Celsius, iar la sfârșitul nopții vor ajunge la minus 12 – minus 10 grade Celsius.
Citește și