Aleşii fac milioane din dividendeIndiferent de unde le vine inspiraţia pentru afaceri, dividendele primite de unii aleşii care şi-au investit banii în companii profitabile le asigură acestora, pe lângă leafă, un trai liniştit pentru mulţi ani de acum încolo.
Campionul plasamentelor financiare este pesedistul Ioan Dumitru (foto dreapta), care a primit 7.570.000 de lei (peste 1,7 milioane de euro) de la firmele unde este acţionar.
Aleşii fac milioane din dividendeAleşii fac milioane din dividendeIon Diniţă (foto stânga), unul dintre oamenii lui Ponta, a încasat 3.800.000 de lei (circa 860.000 de euro) din dividende, iar colegul său de partid Eduard Martin (foto dreapta) a strâns circa 2.000.000 de lei (peste 450.000 de euro).
 
 
Aleşii fac milioane din dividendeNici Gigi Neţoiu (foto stânga), fost patron al Universităţii Craiova, nu se poate plânge de faptul că are buzunarele goale, el câştigând 7.150.000 de lei (peste 1,6 milioane de euro) din astfel de dividende.
Aleşii fac milioane din dividende Cel mai “slab” la capitolul încasări pare să fie fostul ministru al transporturilor Relu Fenechiu (foto dreapta). Acesta nu a reuşit să bage încă milionul în buzunar, dar se poate declara mulţumit chiar dacă a primit “doar” 912.000 de lei (aproximativ 200.000 de euro).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.