Alex Jones, promotor al teoriei conspirației, obligat să plătească un miliard de dolari după minciunile spuse despre masacrul de la Sandy Hook

Comentează

Fondatorul site-ului Infowars trebuie să despăgubească familiile victimelor atacului armat din 2012 la o școală, soldat cu 26 de morți, după ce a afirmat că incidentul a fost o farsă, pusă la cale pentru a le răpi americanilor dreptul de a purta arme, scrie agenția de presă Associated Press.

Alex Jones va trebui să plătească 965 de milioane de dolari persoanelor care au avut de suferit după minciunile sale cu privire la cel mai grav atac armat care avut loc vreodată într-o școală din SUA, a decis miercuri un juriu din Connecticut.

Este a doua sentință care îl pedepsește pe fondatorul site-ului Infowars, după ce acesta a răspândit mitul că masacrul nu a avut de fapt loc niciodată și că familiile îndurerate care au apărut în știri erau actori angajați, parte a unui complot pus la cale pentru a le lua cetățenilor americani dreptul de a purta arme.

Verdictul a fost pronunțat în cadrul unui proces de defăimare intentat de unele dintre familiile celor 26 de persoane care au fost ucise și de un agent FBI care s-a aflat printre primii ajunși la locul masacrului.

În august, un juriu din Texas acordase aproape 50 de milioane de dolari părinților unui alt copil ucis, în cadrul unui proces asemănător.

Robbie Parker, un bărbat care și-a pierdut fiica în vârstă de 6 ani, Emilie, a salutat decizia juriului, anunțând că este mândru de faptul că procesul a ajutat familiile afectate să „spună adevărul”.

„Nu ar trebui să fie atât de greu și nu ar trebui să fie atât de înfricoșător”, a spus Parker, care a devenit una dintre țintele preferate ale adepților teoriei conspirației, după ce a vorbit la o conferință de presă, a doua zi după atacul armat. Juriul i-a acordat cea mai mare sumă: 120 de milioane de dolari.

Jones nu a fost prezent la tribunal, dar a reacționat la decizie în timpul emisiunii sale, Infowars. El a subliniat că nu a menționat niciodată numele reclamanților, că procesul a fost menit să ofere un „spectacol” oamenilor și că „stânga este complet scăpată de sub control”.

În același timp, avocatul său, Norm Pattis, a descris procesul ca fiind nedrept și a promis că va face apel. „Astăzi este o zi foarte, foarte, foarte proastă pentru libertatea de exprimare”, a declarat el în fața tribunalului.

Teoria conspirației promovată de Jones a avut un amplu ecou în SUA și a generat numeroase atacuri la adresa familiilor victimelor masacrului. Juriul a acordat despăgubiri rudelor victimelor, care au declarat că au fost amenințate și hărțuite ani de zile de persoane care au crezut în minciunile spuse în emisiunea lui Jones.

Acestea au declarat că numeroși străini au apărut în fața caselor lor pentru a-i înregistra. Iar diverși comentatori i-au atacat pe rețelele sociale.

Mark Barden a mărturisit că astfel de adepți ai teoriei conspirației au urinat pe mormântul fiului său de 7 ani, Daniel, și au amenințat că vor dezgropa sicriul. Barden și soția sa au primit împreună aproximativ 86 de milioane de dolari.

Agentul FBI William Aldenberg, acum pensionat, căruia i s-au acordat 90 de milioane de dolari, a descris ororile pe care le-a văzut la școală, când a sosit alături de alt polițist, precum și indignarea sa când a fost acuzat că ar fi fost actor.

Erica Lafferty, fiica directoarei ucise de la Sandy Hook, Dawn Hochsprung, a declarat că oamenii i-au trimis prin poștă amenințări cu violul.

„Îmi doresc ca, după ziua de astăzi, să pot fi doar o fiică ce își plânge mama și să nu-mi mai fac griji cu privire la adepții teoriei conspirației”, a declarat Lafferty. Dar ea a admis că „ura, minciunile și teoriile conspirației promovate de Jones mă vor urmări atât pe mine, cât și pe familia mea pentru tot restul zilelor noastre”.

În timpul depoziției din timpul procesului, Jones a recunoscut că s-a înșelat în legătură cu atacul armat de la Sandy Hook. Împușcăturile au fost reale, a spus el. Dar în sala de judecată și în emisiunea sa, el a rămas sfidător.

El a spus că este victima unui „proces-spectacol”, l-a ironizat pe judecător, a spus că avocatul reclamanților este „un vânător de ambulanțe” și a catalogat cazul drept un afront adus dreptului la libera exprimare. Procesul, a spus el, este o conspirație a democraților și a mass-mediei pentru a-l reduce la tăcere și a-l scoate din afaceri.

„Am spus deja că îmi pare rău de sute de ori”, le-a spus el juraților.

Reclamanții l-au acuzat pe Jones că s-a folosit de atacul armat pentru a-și crește audiența și pentru a câștiga milioane de dolari. Experții au declarat că audiența lui Jones și veniturile sale au crescut, din vânzarea de produse, atunci când Sandy Hook a devenit un subiect recurent în emisiune.

Atât în procesul din Texas, cât și în cel din Connecticut, judecătorii au stabilit că Infowars este responsabil pentru daunele datorate.

Jones se confruntă acum cu un al treilea proces, în Texas, într-un dosar intentat de părinții unui alt copil ucis în timpul împușcăturilor.

Nu este clar câți bani își va permite Jones să plătească. În timpul procesului din Texas, el a declarat că nu-și poate permite nicio sumă mai mare de două milioane de dolari, iar avocații săi intenționează să facă apel și să încerce să reducă despăgubirile în acest caz. Compania care deține Infowars, Free Speech Systems, a cerut protecția legii falimentului.

Dar un economist a declarat în procesul din Texas că Jones și compania sa valorează până la 270 de milioane de dolari.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe mașini în parcare
16:19
Mașini second-hand de peste 38 de milioane de euro, verificate de ANAF. Firme alese „în urma analizei de risc realizate la nivelul DGAF”
Moștenirea Tradiției
14:50
Expoziția „Moștenirea Tradiției”: cum îmbină designerul Dragoș Dogaru motivele Art Deco și meșteșugurile textile din București la ARCUB
MONDEN
Dan Negru a avut-o în emisiunea „The Floor” pe Andreea Roată-Dumitru, urmașa lui Moș Ion Roată  | sursa foto: Kanal D
17:53
Cine este urmașa lui Moș Ion Roată: „E dovedit. M-am dus în arhive și am descoperit”. Reacția lui Dan Negru când a aflat
Radu Vâlcan
Exclusiv
17:36
Planul lui Radu Vâlcan pentru aniversarea Adelei Popescu depinde de Pro TV: „Poate obține o derogare de la filmări”
POLITIC
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
15:19
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Siegfried Mureșan în plenul Parlamentului, București, 30 septembrie 2026. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images
08:52
Siegfried Mureșan îl atacă pe Sorin Grindeanu și acuză PSD că nu a vrut niciodată să voteze „un guvern serios”
Ultimele știri
18:51
AnimaWings a cerut insolvența, iar zeci de curse sunt anulate. Ce pot face românii care s-au trezit cu zborul anulat și cum își pot salva vacanța. Explicațiile companiei aeriene
Analiză
18:30
Europa se pregătește de o nouă criză energetică, dar are puține soluții pentru prețurile tot mai mari. Trump amenință statele europene
18:27
Centrala de la Cernavodă rămâne oprită, guvernul a prelungit starea de alertă în energie cu încă o lună
18:26
Ceremonie bizară organizată de oamenii lui Putin: Luna a fost botezată, declarată „ortodoxă” și „unită” cu Rusia. „Începe o nouă operațiune militară specială?”
TRENDING
16:33
Cine sunt frații Pandel, patronii AnimaWings, compania aeriană care a intrat în insolvență și a anulat o parte din zboruri
30 sept.
Când primesc pensionarii biletele de tren cu 50% reducere pentru anul 2027 și ce se întâmplă cu cele din 2026 rămase nefolosite
30 sept.
Data la care intră pensiile în octombrie 2026: calendarul plăților pe card și prin Poșta Română
07:00
Tragerile loto din 1 octombrie 2026. Report de peste 2,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dr Monica Trofin-Bănescu și Dorin Chioțea la „Bine pentru tine”
17:11
Dr. Monica Trofin-Bănescu la „Bine pentru tine”, despre sănătatea inimii: cum prevenim ateroscleroza și atacul de cord
Apartament de lux în Elveția închiriat cu 19000 de euro pe lună. Sursă foto: Blick.
15:30
Cum arată un apartament care se închiriază cu 19.000 de euro pe lună, cu acvariu pe 2 etaje și vedere la lac, în Elveția
Cafea
15:15
Ce cafea cumpără românii acum pentru acasă și ce gusturi au explodat în topul preferințelor
Sfantul Ciprian și Iustina
14:31
Mesaje de Sfântul Ciprian 2026. Cele mai frumoase urări și felicitări de Sfântul Ciprian
Muzeul Cazinoului din Constanța, finalist la European Museum Academy Awards 2026 | sursa foto: PR
14:30
Muzeul Cazinoului din Constanța, reușită importantă: finalist în competiția European Museum Academy Awards 2026
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Verigheta pe mâna stângă
25 sept.
De ce se poartă verigheta pe mâna stângă
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
Ryan Reynolds and Andreea Esca - Impact SEE'26
14:43
Ryan Reynolds, David Popovici și liderii economiei globale, pe aceeași scenă la București. Concluziile Impact SEE’26
VOYO
14:02
Ce se întâmplă cu VOYO după 4 octombrie 2026. PRO TV, anunț oficial: „Fă-o până la 3 octombrie”
Anna Lembke, expert în adicții și profesor de psihiatrie la Stanford. Sursa foto: Denis Grigorescu
InterviuExclusiv
13:37
Anna Lembke, expert în adicții și profesor de psihiatrie la Stanford: „Trebuie să ne detașăm mai des de lumea virtuală, să ne reaprindem interesul pentru realitate”
Amy Behrens, directoarea Muzeului de Artă Maryhill Sursa foto Facebook : Maryhill Museum of Art
InterviuExclusiv
13:00
Amy Behrens, directoarea muzeului de artă din Statele Unite inaugurat de regina Maria în 1926: „A stabilit o legătură autentică între noi și România”
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri