Alexandru Arşinel: „Bendeac are multe calităţi, dar se exprimă grotesc”

L-am întâlnit pe Maestrul Arşinel în biroul de director al Teatrului de Revistă Constantin Tănase. Sobru la început, dar prietenos pe parcursul discuţiei, managerul Alexandru Arşinel a dialogat cu Libertatea.ro despre noua generaţie de actori şi „exprimarea grotescă a lui Bendeac”, despre duetul cu Stela Popescu, cel care i-a adus celebritatea dar şi despre statutul de bunic, rolul pe care îl joacă cu drag zi de zi.

Cu ce se mai ocupă Alexandru Arşinel?

Sunt actorul şi managerul unui teatru de prestigiu, Teatrul de Revistă Constantin Tănase, cu 131 de angajaţi, iar acum ne pregătim pentru noua stagiune, întorşi în sediul nostru din Calea Victoriei, la Sala Savoy. Din păcate, avem mici probleme cu conectarea la sursa de curent electric, iar după ce s-a întâmplat la Maternitatea Giuleşti suflăm şi-n iaurt. Luni ne întoarcem la repetiţii.

Ce surprize le pregătiţi spectatorilor?

Îi aşteptăm cu reluarea a două spectacole de succes, două comedii muzicale, „O premieră furtunoasă” şi „Omul care a văzut moartea”. De asemenea, în luna octombrie vom avea premiera spectacolului „Aplauze, aplauze” – un spectacol retrospectiv, care se vrea un omagiu pentru cei 32 de ani de activitate ai cuplului Stela – Arşinel.

„Ridic tonul la angajaţi dar nu sunt un dur, nu vreau să inspir frică”

Rolul de manager al teatrului Constantin Tănase nu a distrus ceva din romantismul şi poezia posturii de actor?

Nu, pentru că fără sensibilitate nu poţi fi un bun manager. Un director lipsit de emotivitate este un om rigid şi insensibil la problemele cu care se confruntă. Am devenit manager aici dintr-o mare dragoste pentru această instituţie.

Sunteţi un manager dur? Vă ştiu angajaţii de frică?

Am momente când mai ridic tonul la angajaţi dar nu sunt un dur şi n-aş vrea să degaj frică sau spaimă. Pentru ca vreau ca toate sa iasa bine, sunt iritat uneori. Din fericire nu sunt o fire prea dură sau răzbunătoare, care să încerce să plătească poliţe.

Teatrul de revistă este un gen mai pretenţios pe care nu îl poate juca orice actor. Ce v-a atras către acest domeniu?

Teatrul de revistă îl descoperi jucându-l, el îţi aduce multe provocări. Am avut multe îndoieli de-a lungul timpului, m-am întrebat dacă am ales bine, însă au trecut ani şi realizez că a fost cea mai bună opţiune. Revista este un gen superb dacă îl simţi şi dacă te vrea. Iar ca revista să te vrea înseamă, să te vrea publicul.

„Românul este un om care suportă multe şi la care greu explodează mămăliga”

Statul v-a ajutat cu ceva în reconstrucţia sediului de pe Calea Victoriei?

Schimbările sunt evidente în această clădire încă de la intrare, acum este totul civilizat, are toate dotările. N-aş fi obţinut această nouă imagine dacă Primăria Capitalei nu ar fi subvenţionat lucrările. Statul este determinant în astfel de situaţii. Rolul managerului este să ştie ce şi cât să ceară şi de a insista pentru ca statul să se ţină de cuvânt. Eu nu i-am lăsat în pace, acesta este meritul meu. Am stârnit şi simpatii, dar şi multe „comentarii”.

Cum sunt vremurile pe care le trăim în România? Ne referim la micşorarea pensiilor, la „circul” cu drepturile de autor, la cozi…

Face parte dintr-o anumită „normalitate” a României. În 50 de ani, momente ca acestea au fost ciclic traversate de artişti şi de popor. Nu ştim să gestionăm şi să menajăm sufletele artiştilor. Este o perioadă grea, dar măsurile pot fi ambalate altfel, astfel încât suferinţa să fie mai puţin chinuitoare. Noi am trecut prin multe necazuri, suntem generaţia care a copilărit în tranşee, la propriu, şi am trecut prin foamete , păduchi, râie, iar orice moment dificil este încă unul în plus la cele multe prin care am trecut. Sunt bătătorit din punct de vedere al neajunsurilor.

Cum aţi caracteriza românul?

Românul este un om care suportă multe şi la care foarte greu explodează mămăliga. Este un popor deteriorat în mulţi ani de zile şi care şi-a format reflexul de a-şi asigura un nivel de trai nu din ce munceşte. Era şi o glumă pe această temă: angajatul de la CAP îşi întreba şeful: „Ne mai daţi ceva, sau rămânem cu ce am furat?”. Suntem inoculaţi cu această mentalitate, e vorba de câteva generaţii care cu greu pot fi vindecate.

„Bendeac poate deveni un actor minunat”

Ce actori tineri vă plac din teatrul pe care îl conduceţi?

E o pleiadă de actori tineri, pe care eu i-am angajat, şi care îmi plac foarte mult. Vali Fătu, Liliana Mocanu, Ana Maria Donosa, Cristi Simion, Nae Alexandru, Alin Gheorghişan şi Mirela Boureanu. Este obligatoriu ca ei să confirme şi să câştige respectul publicului, nimeni nu-ţi oferă pe tavă statutul de vedetă. Cel mai important este la această vârstă să ajungi să ţi se spună numele. Eu m-am luptat 10 ani până când oamenii au început să-mi spună Arşinel. Aveam un coleg care îmi spunea: “Stai, că încă nu ai ajuns Arşinel”, iar la momentul respectiv nu înţelegeam la ce se referă.

Apropo de actori tineri, ce părere aveţi despre actorul Mihai Bendeac?

Cred că Mihai Bendeac are calităţi foarte mari pentru a deveni un actor complet. Modalitatea lui de exprimare, de zi cu zi, mi se pare însă grotescă, lipsită de un anumit realism. Îşi construieşte un personaj care nu este al lui. Poate deveni un actor minunat. Grotescul exagerat duce însă la un sentiment de nefiresc, de neadevăr. Poţi să îl accepţi însă ai anumite reţineri. Dar are mult mai multe calităţi.

Bendeac se plângea, pe blogul său, că actorii tineri nu sunt apreciaţi…

Toată viaţa am să iubesc actorii tineri, îmi sunt dragi precum copiii şi nepoţii mei. Şi tocmai de asta, pentru că şi eu am copii, am nepoţi. Am respect şi dragoste pentru tineri pentru că nu uit cum am evoluat eu. Dacă eşti un om de bun simţ, nu te poţi împotrivi talentului. Talentul iese la suprafaţă ca untdelemnul.

„N-aş fi găsit niciodată o parteneră mai bună ca Stela”

Cum credeţi că ar fi arătat cariera dumneavoastră fără Stela Popescu?

Nu pot să-mi dau seama cum ar fi fost activitatea mea fără Stela Popescu. Unirea destinului meu artistic cu Stela, dar mai ales cu Mihai Maximilian, cel care ne scria textele, a contribuit mult la popularitatea mea. Nu aş fi găsit niciodată o parteneră mai bună ca Stela.

Cum a început această colaborare cu Stela Popescu, a cui a fost ideea?

Ştefan Bănică făcea cuplu cu Stela Popescu de vreo 3 ani. În 1978, Bănică nu a mai putut participa la „Boema” alături de Stela şi atunci Mihai Maximilian şi Biţu Fălticineanu m-au ales pe mine să-i iau locul. Totul a ieşit foarte bine şi de atunci a rămas cuplul Arşinel-Stela.

Apropo de actorie, cum aţi ajuns să daţi admitere la Institut?

Am dat la Institutul de Teatru pentru că era mai puţin de învăţat decât la Construcţii, iar pasiunea pentru teatru a apărut de-abia după ce am intrat la Institut.

„Sănătatea? Nu tot ce se vedea pe afară e şi pe dinăuntru”

Păreţi în formă la cei 71 de ani pe care i-aţi împlinit. Cum staţi cu sănătatea?

Nu tot ce se vede pe afară e şi pe dinăuntru. Durerile nu te pot ţine în viaţă, mi-e drag să mai văd şi lucruri pozitive iar la mine speranţa moare ultima. Suferinţele nu-ţi aduc nimic bun. Ceea ce contează este că şi eu, şi cei legaţi de mine, ombilical şi sufleteşte, suntem optimişti şi sperăm iar cei dragi mai au şi realizări. La 71 de ani am o poftă nebună de viaţă.

Cum vă simţiţi în rolul de bunic, ieşiţi cu micuţii în parc, le spuneţi poveşti?

Nepoţeii îmi sunt foarte dragi, la această vârstă este cea mai mare bucurie. N-am ştiut că statutul de bunic poate fi atât de minunat. Au atâtea jucării că nu ştiu dacă mai au loc să doarmă. Sper să apuc să îi duc la şcoală şi poate chiar să îi conduc la nuntă. Îmi propun să mai trăiesc încă 15-20 de ani ca să mai prind măcar jumătate.

Sunteţi un mare microbist şi un susţinător înfocat al Stelei. De unde această pasiune?

Am început să ţin cu Steaua pentru că pe acea vreme, când am venit din Moldova la Bucureşti, evolua la ei un jucător din Iaşi, Constantin îl chema. După aceea, Steaua a fost echipa, care în timp, mi-a adus cele mai multe satisfacţii. Mi-a părut bine când a venit Piţurcă, însă fără ca asta să însemne că nu am încredere şi în Ilie Dumitrescu. Piţi mi-a plăcut şi prin rezultate dar şi prin acea discreţie pe care a vrut să o aducă la club. Mi-aş dori foarte mult ca Steaua să câştige campionatul şi mi-aş dori să infirme anumite neîncrederi iar gândul meu s-ar reîntoarce la marile glorii şi aş mai vrea să-i însoţesc încă o dată la o finală, la încă o Sevilla.

„Publicul m-a înşelat doar atunci când eu am vrut să-l înşel pe el”

De ce vă este teamă?

Mi-este teamă de o boală cronică, o boală care să te urmărească. În rest, nu prea am timp să-mi zboare mintea la altceva. Am temeri legate chiar şi de premierele din această stagiune, sunt emoţii permanente, de-o viaţă, şi poate asta te poate şi menţine. Îmi e teamă şi că nu o să mă mai iubească publicul, mai ales că acest lucru înseamnă toul pentru un artist. Să fi arătat cu degetul pe stradă este determinant pentru un actor. Faptul că am fost nominalizat în diverse sondaje este pentru mine o satisfacţie, dar şi o obligaţie. Să nu-l înşel pe Măria Sa, publicul. Publicul m-a înşelat doar atunci când eu am vrut să-l înşel pe el.

Telenovelele vi se par un pas înapoi în viaţa unui actor?

Niciodată nu voi fi împotriva telenovelelor. Telenovelele îţi dau o stare de bine din punct de vedere material şi poţi construi un personaj „à la longue”. Posturile Acasă, şi mai nou şi Antena 1, fac un lucru foarte bun, dau posibilitatea unor generaţii de actori să profeseze şi să câştige un ban. Numărul de absolvenţi al facultăţilor de teatru este foarte mare iar ei trebuie să câştige o pâine. Unii găsesc în aceste telenovele chiar şi satisfacţia lansării. Nu am nimic împotriva lor, atâta timp cât sunt pe un subiect interesant.

„Sunt un foarte bun cântăreţ, uneori mă îndrăgostesc de mine, de felul în care cânt”

Este de notorietate şi pasiunea dumneavoastră pentru cântat…

Cel mai mult îmi place să cânt. Pentru că mi-a plăcut întotdeauna să joc teatru însă cânt dintotdeauna, dinainte să devin actor. Sunt un foarte bun cântăreţ, mă îndrăgostesc uneori de mine, de felul în care cânt. Sunt un actor neacceptat ca şi cântăreţ însă am printre cele mai multe imprimări, vreo 200. Sunt atât de obraznic încât am început să şi compun câteva piese, mai ales pentru nepoţeii mei. Dacă m-aş fi născut în SUA, eram al doilea Frank Sinatra. „Profesorii” mei în ale muzicii au fost Nat King Cole, Dean Martin şi Frank Sinatra iar de la noi Luigi Ionescu. Îmi plac vocile baritonale, niciodată nu mi-au prea plăcut cele tenorale. Nu m-au inspirit cei cu voci înalte, ci interpreţii cu tonalităţi joase. Temişan este unul dintre preferaţii mei.

Vicii aveţi?

Am avut doar vicii omeneşti. Nu am fost un mare băutor. Sunt gurmand, ăsta poate fi un defect, mi-a plăcut să iubesc, să petrecăresc. Am foarte mulţi prieteni, iar ăsta nu este un viciu, ci o bucurie, cu care mă întâlnesc de aproape 30-40 de ani. Îmi place să pescuiesc şi până acum un an jucam şi tenis. Acum nu o mai fac.

Dar regrete?

Regretele apar pe parcursul anilor. Fără să fac un efort prea mare le uit, sunt compensate de satisfacţii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE