Potrivit sursei citate, procurorii cer ca acesta să fie amendat cu 950.000 de ruble, echivalentul a 9.300 de lire sterline.

Cum a fost deschis procesul de „calomnie” împotriva lui Navalnîi

În fapt, Alexei Navalnîi a criticat oamenii care au apărut într-un videoclip care susținea modificările legislative de anul trecut, prin care Vladimir Putin a primit dreptul să candideze încă două mandate la președinția Federației Ruse, după anul 2024. El i-a catalogat pe oamenii care au apărut în videoclip drept „trădători” și „lachei corupți”.

Unul dintre protagoniștii videoclipului, veteran de război, l-a dat în judecată. Navalnîi acuză însă că totul este o înscenare politică, menită să-i păteze reputația: se știe că veteranii Marelui Război pentru Apărarea Patriei sunt venerați în Rusia, iar critica lor este inacceptabilă și insultătoare.

Nu era clar până marți dacă procurorii vor cere și închisoare pentru Navalnîi, și dacă judecătorii vor fi de acord că „infracțiunea” a fost comisă înainte ca legea să prevadă o pedeapsă privativă de libertate.

Opozantul rus a fost condamnat în această lună la aproape trei ani de închisoare pentru presupusa încălcare a condițiilor de eliberare condiționată.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

Vestul a condamnat cazul și discută posibile sancțiuni împotriva Rusiei. Încarcerarea opozantului rus a declanșat demonstrații la nivel național, însă recent susținătorii săi au anunțat că-și amână protestele până la primăvară.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI