Alina Gorghiu a fost întrebată cum i se pare că mandatul preşedintelui Klaus Iohannis ar fi trebuit să expire pe data de 21 decembrie 2024 şi cum vede situaţia actuală.

„Mandatul preşedintelui nu expiră. (…) Avem o Constituţie care spune că mandatul preşedintelui încetează în momentul în care se validează mandatul noului preşedinte. Din păcate pentru noi, în acest context extrem de neplăcut şi tensionat politic, noi nu avem un nou preşedinte pentru că au fost anulate acele alegeri”, a spus aceasta, la Palatul Parlamentului.

Ea a fost întrebată şi dacă nu ar trebui ca preşedintele Klaus Iohannis să fie înlocuit de un preşedinte interimar, adică de viitorul preşedinte al Senatului.

„Avem un articol din Constituţie, l-a citat şi domnul preşedinte, l-a citat şi Curtea Constituţională. (…) Este ultima greşeală pe care am putea să o facem în politica românească. Indiferent de simpatiile sau antipatiile faţă de preşedintele acum în funcţie, vă spun că este un factor de stabilitate. Dacă în acest context politic, cu polarizare socială pronunţată, renunţăm şi la stabilitatea funcţiei de preşedinte, cred că nu ne mai rămâne nimic decât să intrăm direct în zid”.

Ministrul Justiției a precizat că mai sunt foarte multe lucruri de făcut.

AEP a virat 22 de milioane de lei partidelor. SOS și POT, mufate la fondurile publice. AUR ia mai mult ca PNL
Recomandări
AEP a virat 22 de milioane de lei partidelor. SOS și POT, mufate la fondurile publice. AUR ia mai mult ca PNL

„În opinia mea, orice formă de interimat acum şi la nivelul funcţiei de preşedinte al României nu reglează decât mici umori personale, mici angoase ale unora, supărări pe preşedintele Klaus Iohannis”, a mai spus Alina Gorghiu.

„Nu cred că mai e momentul să avem supărări sau antipatii. În momentul acesta avem trei luni cu un preşedinte în funcţie care va gestiona aşa cum trebuie, conform Constituţiei, pentru a putea numi un premier care să vadă cum trebuie să se ocupe de gestiunea ţării şi sunt multe lucruri de făcut”, a menţionat Gorghiu.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ultima oră! Celebrul actor a murit în urma unui infarct! Dependența de alcool l-a învins
Unica.ro
Ultima oră! Celebrul actor a murit în urma unui infarct! Dependența de alcool l-a învins
Soția lui Călin Georgescu a fost văzută în fel și fel de ipostaze, însă imaginile apărute acum au stârnit un val de comentarii. Brunetă, tunsă destul de scurt și îmbrăcată office… Mulți nici nu ar fi recunoscut-o pe Cristela
Viva.ro

Nu se mai ascund! Sorana de la A.S.I.A își trăiește pasional iubirea cu colegul din generală. A fost înșelată cu o escortă, a divorțat, dar acum se pregătește de a doua nuntă
Libertateapentrufemei.ro
Nu se mai ascund! Sorana de la A.S.I.A își trăiește pasional iubirea cu colegul din generală. A fost înșelată cu o escortă, a divorțat, dar acum se pregătește de a doua nuntă
Gara importantă din România care ar putea fi mutată. Stă în calea unui megaproiect imobiliar
FANATIK.RO
Gara importantă din România care ar putea fi mutată. Stă în calea unui megaproiect imobiliar
Ce s-a aflat despre fata cea mare a lui Ilie Bolojan. Detaliile din familia lui, care au ieșit acum la iveală, sunt surprinzătoare! Românii nu știau aceste amănunte!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre fata cea mare a lui Ilie Bolojan. Detaliile din familia lui, care au ieșit acum la iveală, sunt surprinzătoare! Românii nu știau aceste amănunte!
Sfatul lui Iancu Guda despre cât ne putem împrumuta în funcţie de ce salariu avem
Observatornews.ro
Sfatul lui Iancu Guda despre cât ne putem împrumuta în funcţie de ce salariu avem
Horoscop 15 ianuarie 2025. Capricornii au un mare avantaj astăzi, care vine din puterea interioară, ca să depășească orice dificultate
HOROSCOP
Horoscop 15 ianuarie 2025. Capricornii au un mare avantaj astăzi, care vine din puterea interioară, ca să depășească orice dificultate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI