Alunecare de teren în zona cetăţilor dacice, din Munţii Orăştiei, o parte din versantul masivului Feţele Albe pornind la vale şi oprindu-se pe drumul de acces spre Sarmizegetusa Regia, ceea ce a dus la blocarea acestuia pentru oameni şi maşini.
"S-a prăbuşit o parte din masivul Feţele Albe şi a blocat drumul şi valea. Surparea a blocat drumul şi valea. Drumul a fost declarat închis", a declarat pentru Agerpres, administratorul sitului Sarmizegetusa Regia, Vladimir Brilinsky.
O echipă de la Administraţia sitului Sarmizegetusa Regia, ce aparţine de Consiliul Judeţean Hunedoara, s-a deplasat vineri în zona alunecării de teren pentru evaluarea distrugerilor şi stabilirea primelor măsuri de intervenţie. "Constatându-se, de către specialişti, că versantul este îmbibat de apă şi că, în această situaţie, el prezintă un pericol permanent de alunecare, pentru protejarea integrităţii vizitatorilor s-a decis ca, până la stabilizarea solului şi diminuarea pericolului unor noi alunecări de teren, situl Sarmizegetusa Regia să fie închis pentru vizitare. Ne cerem scuze tuturor celor care şi-au programat în această perioadă vizitarea Sarmizegetusei Regia şi îi asigurăm că vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a scurta cât mai mult perioada de închidere a sitului", se arată pe pagina de Facebook a Administraţiei Sarmizegetusa Regia.
Citește și