Romania a platit aseara primul tribut pentru pasul inainte pe care-l face catre structurile europene si euroatlantice: a luat contact cu terorismul!
Pana acum s-au spus multe despre Romania in mediile internationale: ca e dominata de coruptie, ca este raiul pedofililor, ca e tara spagii, ca e placa turnanta pentru traficul de droguri, dar in nici un caz nu s-a putut vorbi de instabilitate politica sau de nesiguranta civila. Toate astea pana aseara. Aseara in Romania a explodat o bomba langa locuinta presedintelui Iliescu si langa liceul in care invata copiii premierului si al ministrului de externe. O singura bomba si multe semne de intrebare.
Daca e doar opera unui maniac, putem spera ca lucrurile s-au oprit aici. Dar nu stiu daca ne putem permite acest lux de a spera, pentru ca Romania se afla in fata unui pas istoric: invitatia de aderare la NATO. Ca tara membra devenim expusi terorismului international. Sau pana la invitatia la aderare de la Praga putem deveni tinta unor atentate avand ca scop crearea unei imagini de tara instabila si deci nedemna de a fi membra NATO. Orice am face, intram in „lumea buna” si din punctul acesta de vedere. Ramane de vazut daca suntem pregatiti pentru a trece si acest test.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.