Ieri a fost Ziua Salvării. Nu a fost chiar sărbătoare, fiind o zi infernală, caniculară, în care apelurile de urgenţă au curs ca pe bandă rulantă la Serviciul de Ambulanţă al Capitalei. Printre medicii şi asistenţii “urgentişti” m-am aflat şi eu, şi am trăit la maximum o zi cu ambulanţa. În toate cazurile la care am fost, pacienţii au avut nevoie de ajutor medical din cauza căldurii excesive. Din fericire pentru ei, ambulanţa noastră a ajuns la timp, şi toată lumea a fost salvată!
P.S. Credeam că să fii jurnalist este foarte greu, însă, de ieri, consider că meseria mea este floare la ureche pe lângă ce fac cei care lucrează la Salvare!
«Trebuie dus urgent la neurologie»
![]() |
![]() |
Ora 11.45. Este primul caz al zilei. Suntem chemaţi pe Calea Griviţei, unde un bărbat zace pe caldarâm. “Este clar, trebuie dus la neurologie”, afirmă într-o clipită “Profesorul”, aşa cum i se spune doctorului Gheorghe Sinescu, medic pe ambulanţă. Bărbatul a suferit o criză de epilepsie pe fondul consumului de alcool şi din cauza căldurii. Îl ducem la Spitalul Colentina, unde se confirmă diagnosticul pus de doctorul Sinescu. Pacientul este oprit în spital pentru investigaţii amănunţite. Misiune încheiată, mergem mai departe…
Urgenţă în primăria lui Vanghelie
În jurul orei 13.00 suntem apelaţi din dispecerat. Îmi pun centura de siguranţă şi numaidecât ajungem la caz. Urgenţa este chiar în sediul Primăriei sectorului 5. Pacienta are în jur de 50 de ani, şi o tensiune de 18 şi jumătate cu 9 (foarte mare). După un EKG făcut pe holurile primăriei, diagnosticul este dat imediat: cardiopatie hipertensivă. Cauza este, şi aici, căldura foarte mare. În drum spre spital, doctorul Sinescu ne aminteşte că este Ziua Salvării şi se mândreşte că angajaţii instituţiei la care lucrează au salvat până acum 13.500 de oameni. Pacienta noastră e stabilă dar rămâne la Spitalul Universitar.
«Criză hipertensivă»
Nici nu scăpăm bine de la Urgenţă că sună iar “telefonul”. Cazul este în partea cealaltă a oraşului, la domiciuliul pacientului. Este ora 16.00. O femeie de 40 de ani are o tensiune foarte mare, din cauza căldurii. “Este un caz de criză hipertensivă. Are şi diabet , este obeză şi riscă un infarct”, ne spune doctorul. Din fericire, după câteva injecţii în venă, tensiunea începe să scadă şi femeia începe să-şi revină.
(foto: Robert Hanciarec)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2020/5/29/d77d28433cf295e93b5517d4774a1826.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/3/01/4066245232d9dbf282d1cc86e70b948e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/3/01/e4ab03379313398ebd59d8536c76fbfb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/3/01/a488ae3829c936ce39990a12dcd8b320.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/3/01/3c2b1174ea22bdcd6051b951084d686a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2020/6/08/c6cfd95eb4f3d84168360108d3c07065.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/3/01/ee749be53d7909a7289d242e36307b58.jpg)