În cădere, oficialul francez a fost prins de premierul Emil Boc, politicianul român aflându-se în stânga ambasadorului. Imediat ce s-a ridicat, Excelenţei Sale i-a fost adus un pahar cu apă care l-a ajutat să îşi revină.
Din primele mărturii, se pare că Excelenţa Sa a leşinat din cauza căldurii şi a declarat că se simte „bine”. Fiind vorba de un eveniment oficial, Henri Paul, la fel ca şi ceilaţi oficiali români şi străini, a fost îmbrăcat la costum, vestimentaţie neadecvată temperaturilor caniculare din Capitală.
După incident, evenimentul a continuat cu intonarea imnului Franţei.
Henri Paul are 59 de ani şi este ambasador al Franţei la Bucureşti din anul 2007.
Incidentul a apărut şi în presa din Hexagon. Unul dintre cele mai populare cotidiene franceze, Le Figaro, a relatat despre leşinul ambasadorului Henri Paul. „Ambasadorul Franţei în România a leşinat astăzi înaintea unui discurs cu ocazia zilei de 14 iulie, în timp ce în Bucureşti erau 35 de grade”, scrie publicaţia, care menţionează şi faptul că diplomatul francez a fost prins în cădere de premierul Emil Boc. Episoul este descris şi de alte publicaţii  precum Le Nouvel Observateur sau L’Express.
 

Foto: antena3.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.