Noi dezvăluiri șocante în scandalul Hexi Pharma. Ambulanța care asigură intervenții de urgenţă pentru preşedinte a utilizat produse furnizate de Hexi Pharma atât în perioada mandatului lui Traian Băsescu, cât şi a celui al lui Klaus Iohannis, potrivit unei noi anchete publicate pe site-ul lui Cătălin Tolontan. Jurnaliștii invocă răspunsuri primite de la Administraţia Prezidenţială şi de la alte instituţii, dar şi surse medicale din Armată.
Jurnaliştii au întrebat joi Preşedinţia dacă a folosit dezinfectanţi Hexi Pharma, „indiferent care a fost firma contractoare”. Răspunsul a venit cu o zi mai târziu. „Administraţia Prezidenţială nu a achiziţionat niciodată dezinfectanţi de la firma Hexi Pharma, nici direct şi nici prin alţi furnizori”, a anunțat Președinția, potrivit tolo.ro. Totodată, SPP a precizat că nu a folosit produse Hexi Pharma.
Citește și: Când va fi stabilit prejudiciul în dosarul Hexi Pharma
Cum siguranţa preşedintelui, inclusiv cea medicală, ţine de Serviciul de Protecţie şi Pază, acesta a încheiat un protocol cu Spitalul Militar Central. De altfel, şi Administraţia Prezidenţială a indicat Spitalul Militar ca fiind cel care oferă echipajul medical care asigură asistenţă şefului statului şi membrilor CSAT.
“Mai concret, medicii și asistenții de la Unitatea de Primiri Urgențe din Spitalul Militar sunt cei care asigură asistența de urgență și pentru președinte, și pentru ceilalți membri ai CSAT”, scrie sursa citată. Prin urmare, jurnaliștii au adresat şi Spitalului Militar întrebarea legată de produsele Hexi, instituţia medical trimiţând încă de vineri răspunsul pentru avizare la Administraţia Prezidenţială.
Potrivit unor surse “zona medicală a Armatei”, conducerea Spitalului Medical s-a consultat cu privire la modul în care ar trebui redactat răspunsul, în condiţiile în care se ştia că produse Hexi au fost folosite şi în perioada mandatului lui Traian Băsescu, dar şi în mandatul lui Klaus Iohannis.
Citește și: SRI: 503 informări despre infecţiile intraspitaliceşti. Şase au fost despre Hexi Pharma
„Vineri, după ce le-aţi trimis cererea, s-au sfătuit şefa spitalului, generalul Florentina Radu, şi şeful Direcţiei Medicale a MApN, colonelul Constantin Ştefani. Ei ştiau, evident, că s-au folosit Hexi şi pe vremea lui Traian Băsescu şi acum, la Klaus Iohannis. Dar nu ştiau cum să îmbrace răspunsul”, declară o sursă din zona medicală a Armatei, conform tolo.ro.
Luni după amiază, Spitalul Militar Central a răspuns că nu au folosit dezinfectanţi Hexi Pharma, „ci, doar în anii 2014 şi 2013, antiseptice cu aplicare locală (soluţii pe bază de iod, respectiv, soluţie apoasă şi tinctură)”, aceasta însemnând că au folosit Polyiodine şi Polyiodine tinctură.
Analizele făcute de Guvern la ICECHIM pentru Polyiodine au depistat o concentraţie de PVP-iod de 7,41% faţă de 10%, aproape 30% diluare.
La Polyiodine tinctură, statul nu a făcut o analiză de concentraţie.
SUMAR:
- EXCLUSIV / Condrea avea capul atât de zdrobit încât a fost identificat după lobii urechilor. Legiștii i-au cusut trei ore fața
- Noi percheziții în cazul Condrea | Martorii, audiați la parchet
- Primele imagini din accident cumplit în care a murit Dan Condrea, patronul Hexi Pharma | FOTO
- Impactul a fost devastator. Cum arată copacul în care a intrat Dan Condrea cu peste 150 de hm/h | FOTO
- Dan Condrea ar fi fost urmărit de o echipă de filaj. Sebastian Ghiţă: „Vom cere filmul accidentului”
- „Staţi liniştiţi, că nu o să mai lucrez în domeniu”. Mesajul lui Dan Condrea, către un angajat Hexi Pharma
- Fotografii exclusive cu soția lui Dan Condrea! Ea i-a identificat trupul desfigurat la scurt timp după impactul mortal!
- Ultimul război personal al patronului Hexi Pharma: câți bani i-a cerut fostei soții după ce a părăsit-o
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e8d1a8e8482d6be7c880d89ad088cdd4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cba17ebece973c607b4a6c5d7326fefd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d26dd280db47f6c527ebb1812be88cdd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3437bc73621e88857a38953bd7b87e4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3e6417414184ca71f7023a6872666571.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_160aae80d252def31056af3f84601e4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_239d310aaadf51a5e23bd4f4a1bd328e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_9a32a35bf37f718e820725f4f3ce1836.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c570666b2217e7eaeaddaa8a4d7863b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_76282fa0e5438fda09f78c355982d6a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_9c9fd20ec19acee709a1a3c3703f88ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/12/04-basescu-iohannis.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e80027ef4778596bbded749cfb1ebc99.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/catuse-si-ciocan-judecator-e1773857995950.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_9a422a4767982437d1460a2246984ed7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_77207cfac1f92c0bdd0e936a006d601e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/03/cristina-spatar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/andrei-bortica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_41bfa6e666e56fe072b6b3f223304899.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/vaccin-covid-pfizer.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/06/decese-suspecte-spital-sfantul-pantelimon.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/10/conflict-munca-shutterstock1209564136-copy-scaled-e1729282256127.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dr--liviu-ojoga-totul-despre-durerile-de-genunchi-la-bine-pentru-tine.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/monica-cirstoiu-despre-panourile-anticezariana-foto-libertatea-alexandra-manaila.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/mcdonalds-walkathon-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/izvorul-tamadurii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cum-alegi-paharul-pentru-bauturi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/profimedia-1085254914.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/politie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/peter-eckstein-kovacs.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8745272.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/donald-trump-presedinte-sua-10-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan--foto-gov-ro.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/donald-trump-sua-6-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/invierea-lui-lazar-icoana.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.