După opt ani de zbateri, ambulatoriul integrat, dotat ultramodern, este în sfârșit funcțional. Copiii sunt așteptați în 11 cabinete cu diverse specialități. Pot beneficia și de analize gratuite, și de tratamente. Pot face kinetoterapie și logopedie. Au și spații de joacă.

Ambulatoriul nou are și un computer tomograf ultramodern. E gratis pentru copiii cu spitalizare de zi sau internați. Vor fi duși acolo cu o ambulanță care lipsește însă acum, fiindcă abia au fost demarate procedurile de achiziție.

Totul a costat peste 10 milioane de lei. Peste jumătate din sumă a venit de la Uniunea Europeană. Cu emoții, pentru ca proiectul nu prevedea branșamentele la utilități. Iar cei din consiliul general au aprobat cu greu finanțarea.

“La această unitate nu s-a pierdut niciun ban. Toate solicitările din proiect au fost realizate. De aproape o lună, activitatea a putut demara”, a declarat managerul Spitalului de Copii “Dr. Victor Gomoiu”, prof. dr. Doina Pleșca.

Clădirea ultramodernă de lângă spitalul Gomoiu unde copiii ar urma să fie internați în condiții de excepție nu este însă gata. Lucrările începute în 2013 pe banii primăriei generale au fost blocate un an mai târziu.

“Este un șantier pe care nu se lucrează, lucrările se degradează. Acum suntem în linie dreaptă, până la sfârșitul verii dorim să finalizăm în totalitate construcția, dar e nevoie de câteva luni pentru amenajări și pentru stabilirea circuitelor medicale”, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Concluziile Corpului de Control și ale Comisiei de la Spitalul Pantelimon, unde un asistent a reclamat că 17 pacienți au murit la ATI: Acuzațiile false, pacienții tratați corect
Recomandări
Concluziile Corpului de Control și ale Comisiei de la Spitalul Pantelimon, unde un asistent a reclamat că 17 pacienți au murit la ATI: Acuzațiile false, pacienții tratați corect

Noul spital e finalizat în proporție de 80 la sută, susțin cei de la primărie. Acum se lucrează la finisaje în cele 10 săli de operație.

Video: Știrile TVR

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Afacerea pe care o pot face toți românii care stau la curte. Produsul vândut de Vladimir s-a scumpit cu 45% în ultimii ani
FANATIK.RO
Afacerea pe care o pot face toți românii care stau la curte. Produsul vândut de Vladimir s-a scumpit cu 45% în ultimii ani
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Poză rară cu Ileana Lazariuc în costum de baie. Și-a sărbătorit ziua la plajă, cu băieții ei. Cum arată azi nepoții lui Țiriac
Libertateapentrufemei.ro
Poză rară cu Ileana Lazariuc în costum de baie. Și-a sărbătorit ziua la plajă, cu băieții ei. Cum arată azi nepoții lui Țiriac
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
Ce au găsit doi români în coteţul găinilor într-o curte dintr-o comună din Mehedinţi. Șoc total, creatura avea doi metri
FANATIK.RO
Ce au găsit doi români în coteţul găinilor într-o curte dintr-o comună din Mehedinţi. Șoc total, creatura avea doi metri
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk. Bolnavă de cancer, își dorește doar scuze
Știrileprotv.ro
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk. Bolnavă de cancer, își dorește doar scuze
Imaginile pe care Meghan Markle le-ar vrea dispărute! Ce a putut să facă soția Prințului Harry. Gestul ei a devenit viral pe internet! Nu știa că e filmată!
Unica.ro
Imaginile pe care Meghan Markle le-ar vrea dispărute! Ce a putut să facă soția Prințului Harry. Gestul ei a devenit viral pe internet! Nu știa că e filmată!
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici 100 de euro pensie. Ăia ia și 2000 de euro pe lună"
Observatornews.ro
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici 100 de euro pensie. Ăia ia și 2000 de euro pe lună"
Horoscop 18 aprilie 2024. Gemenii ar trebui să păstreze o oarecare rezervă față de propriile impulsuri decât față de cei din anturajul apropiat
HOROSCOP
Horoscop 18 aprilie 2024. Gemenii ar trebui să păstreze o oarecare rezervă față de propriile impulsuri decât față de cei din anturajul apropiat
RECOMANDĂRI