Noua metodă de calcul al ROBOR ar putea fi aplicată și la creditele în curs, nu numai celor viitoare. Cel puțin așa prevede un amendament care a trecut marți de Comisia Economică a Senatului, urmând a fi discutat în plen. Băncile manifestă o opoziție fățișă față de noua implementare a indicelui în funcție de care se ajustează periodic creditele.
Amendamentul a fost formulat senatorul ALDE Daniel Zamfir, care a declarat că se va crea o „discriminare” dacă indicele ROBOR nu ar fi aplicat la toate creditele.
„Este nefiresc să se aplice doi indici, unul calculat corect, și unul calculat incorect”, a spus el, potrivit Digi24.
Deputatul a respins ideea că e o măsură populistă și că ratele nu vor scădea.
Conform ordonanţei adoptate deja de Guvern, noua formulă de calcul a ROBOR se aplică doar creditelor noi. Cetăţenii cu rate în lei, care au deja un credit în desfăşurare, pot face cerere de refinanţare la bănci.
Inițial, ministrul Eugen Teodorovici a anunţat că noua formulă de calcul a ratelor se va aplica doar creditelor noi, iar românii care au deja împrumuturi pot face cerere de refinanţare.