ANAF verifică averea lui Sebastian Ghiță din perioada 2011-2014. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că va începe verificarea situației fiscale dintr-o perioadă de patru ani, din 2011 până în 2014.
"Această adresă poate fi consultată de titular la sediul organului fiscal emitent, respectiv Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice - Serviciul Verificări Fiscale Persoane Fizice cu Averi Mari din București, Sectorul 1”, se arată în anunțul postat de ANAF pe site-ul instituției.
Sebastian Ghiță divorțează. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Ploiești în data de 3 octombrie.
Fostul deputat este pârât în acest dosar, înregistrat pe 3 octombrie 2017, iar soția sa, Mădălina Ghiță, este reclamant în cauza care are ca obiect ”partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial”, adică împărțirea bunurilor familiei Ghiță. Un prim termen în proces a fost în data de 13 noiembrie, când judecătorii au amânat cauza, iar al doilea termen a fost în 11 decembrie.