ANALIZĂ / Alba-neagra cu Declarația 600. Vrei, nu vrei, statul tot îți ia banii. Haosul continuă în sistemul fiscal

Comentează
Guvernul a găsit soluția pentru bugetele golite ale primăriilor

După ce au promis anularea Declarației 600, autoritățile au ajuns la concluzia că trebuie doar amânată. Nu se mai depune până la 31 ianuarie, așa cum era până acum legea, nici până la 1 martie, cum era proiectul inițial de Ordonanță a Guvernului, ci până la 15 aprilie. Numai că, indiferent când se depune, cei afectați tot trebuie să plătească la stat contribuțiile sociale.

Consultanții fiscali contactați de Libertatea spun că și dacă s-ar elimina Declarația 600 sau ar fi unificată cu Declarația 200, banii tot trebuie plătiți către stat, deoarece acesta este un efect secundar al trecerii contribuțiilor de la angajator la angajat.

De unde a pornit totul

Reamintim, persoanele care obțin venituri din activități independente ar fi trebuit să depună Declarația 600 până la 31 ianuarie. În această categorie intră avocații, notarii, doctorii, ziariștii, scriitorii, dar și persoanele fizice autorizate (PFA). În aceeași categorie intră și cei care au venituri din arendă, dar și cei cu venituri din chirii, investiții sau dividende.

Introducerea Declarației 600 pentru toate aceste categorii de persoane s-a făcut prin Ordonanța de Urgență 79 din 2017. Aceasta a fost adoptată la finele anului trecut și viza trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat. Dar cei cu venituri din activități independente nu sunt nici angajatori, nici angajați. Așa că statul are nevoie ca ei să își declare veniturile. Pe baza veniturilor din 2017, Fiscul trimite apoi ”factura”, respectiv cât datorează aceștia drept contribuții la pensii sau de sănătate pe 2018.

Contribuțiile la pensii sunt 25%, iar cele de sănătate, de 10%. Dar, pentru cei cu activități independente, există un plafon, iar acesta este nivelul salariului minim. Astfel, trebuie depusă Declarația 600 doar de către cei care au venituri lunare mai mari de 1.900 de lei. Astfel, sunt datorate contribuții totale de 665 de lei pentru fiecare lună, ceea ce înseamnă 7.980 de lei anual. Acestea trebuie plătite în patru tranșe trimestriale.

Numai că așa începe haosul.

Ministerul Finanțelor estimează la 210.000 numărul celor care trebuie să depună Declarația 600. Gelu Diaconu, fost șef al Fiscului, estimează că numărul ar fi undeva la un milion, în timp ce consultantul fiscal Emilian Duca spune că ar fi cam 3 milioane de români afectați.

O altă problemă o constituie faptul că Fiscul cere contribuții sociale pe baza veniturilor de anul trecut, numai că este posibil ca multe persoane să aibă alt nivel sau să nu mai aibă deloc. Asociația Editurilor din România a cerut renunțarea la această formă a Declarației 600, spunând că graficienii, traducătorii sau scriitorii nu au venituri stabile, ci doar pe bază de comenzi sau în funcție de succesul cărților.

Sarabanda declarațiilor

Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor, a declarat zilele trecute, în fața comisiilor Parlamentului, că Declarația 600 ar putea fi comasată cu Declarația 200. Aceasta din urmă este folosită pentru stabilirea veniturilor pentru impozitul pe venit de 10%.

Dar Guvernul a aprobat miercuri doar o ordonanță de amânare până la 15 aprilie. Doar 28.500 de astfel de formulare au fost depuse până acum, din 210.000, cât estimează autoritățile.

Banii tot trebuie plătiți

Dar chiar dacă Declarația 600 dispare sau e amânată, banii tot trebuie plătiți. Și asta din cauza ordonanței privind trecerea contribuțiilor la angajat.

”Probabil că se vor mai gândi. Eu cred că până pe 15 aprilie se unifică Declarația 600 cu Declarația 200. Cei cu drepturi de autor sau cei cu dividende vor fi în continuare obligați să o depună și să plătească trimestrial la Fisc, deoarece companiile nu mai pot reține sumele la sursă”, a declarat pentru Libertatea consultantul fiscal Adrian Bența.

Mai mult, amânarea aduce și alte complicații. Spre exemplu, până pe 25 martie, cei vizați trebuie să facă deja prima plată din cele patru anuale. Dar dacă Declarația 600 se depune până pe 15 aprilie, Fiscul nu poate să emită declarațiile de impunere.

Cum prima plată trebuie făcută până pe 25 martie, există un semn de întrebare dacă persoane în cauză mai beneficiază de calitatea de asigurat. Spre exemplu, ar putea să nu aibă acces la servicii medicale la stat din moment ce nu au contribuții de sănătate plătite.

Foame de bani la pensii

Întreaga logică a ”revoluției fiscale”, care include trecerea contribuțiilor la angajat, Declarația 600 și reducerea contribuțiilor la Pilonul II, are ca scop final salvarea bugetului de pensii.

Mai exact, colectarea a cât mai mulți bani pentru ca statul să poată plăti pensiile. Numai că statul tot majorează pensiile: punctul de pensie crește de la 1.000 la 1.100 de lei de la 1 iulie, iar pensia minimă, de la 520 de lei la 640 de lei tot de la aceeași dată.

Ceea ce înseamnă o nevoie tot mai mare de bani la bugetul de pensii. ”Fondul problemei rămâne același: se plătesc contribuții de 35% pentru activitățile independente. Nu cred că vor intra pe fondul problemei, pentru că statul are nevoie de bani pentru pensii”, spune Bența.

Dacă statul crede că 210.000 de români trebuie să depună Declarația 600, asta înseamnă aproape 1,7 miliarde de lei care să se ducă la pensii și sănătate.

Consultantul fiscal estimează însă că 350.000 de oameni vor trebui să o depună. Înmulțind cu minimul de 8.000 de lei contribuții, acest lucru ar însemna venituri de 2,8 miliarde de lei pentru stat. Din cauză că suma este foarte mare, Bența nu crede că Guvernul va renunța la colectarea contribuțiilor de la cei cu activități independente.

Citește și:

EXCLUSIV / Dezvăluiri din interiorul RADET: “Sistemul o să mai facă victime. Acum vor ‘cădea’ doar oameni nevinovați”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
23:18
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!