”Căutăm modalitatea de a se face plăți doar pe baza CNP-ului, cei care nu estimează venituri de 22.800 de lei nu au obligatia depunerii acestei declaratii”, a declarat Mișa.

De asemenea, el a spus că se analizează și situația celor care deja au trimis formularul.

Ordonanța 79 poate fi modificată în Parlament

Concomitent, ministrul de Finanțe a afirmat că Ordonanța de Urgență 79/2017, cea prin care s-a impus această măsură, este în dezbateri în Parlament, astfel că aceasta poate fi modificată de către forul legislativ.

Mișa a mai spus că cei interesați pot trimite Declarația 600 prin Poștă sau online, dacă au certificat digital. De asemenea, se poate depune prin intermediul Spațiului Privat Virtual, dar pentru a obține posibilitatea de a-l accesa trebui ca cei în cauză să se deplaseze la ghișeu pentru a obține username și parolă.

În fine, Mișa a menționat că este important ca persoanele cu activități independente să aibă în continuare calitatea de asigurat. Aceasta le permite să se poată trata în sistemul de sănătate de stat sau să primească pensie.

”Aceste persoane trebuie să își mențină caliattea de asigurat, în anumite condiții o pot pierde, este foarte important ca cei care doresc pot să plăteasca la un venit ales, dar nu mai puțin de 22.800 lei”, a punctat oficialul.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Haos produs Declarația 600

Declarația 600 trebuie depusă de către toți avocații, notarii, ziariștii, scriitorii sau persoanele fizice autorizate. De asemenea, trebuie depusă de către cei cu venituri din chirii sau din arendă.

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență care amână cu o lună depunerea Declarației 600, până la 1 martie.

Potrivit lui Mișa, 200.000 de persoane trebuie să depună acest formular la Fisc.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI