„Azi (n.r. – vineri, 22 decembrie), în plenul Parlamentului, o voi propune pentru funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei pe Anca Dragu. Am toată încrederea că Anca Dragu va construi o Bancă Națională a Moldovei independentă și integră”, a declarat Igor Grosu, citat de TV8.md.

De profesie economist, Anca Dragu a fost ministru al Finanțelor în guvernul tehnocrat, în perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2017.

Anca Dragu este senator USR de Bucureşti şi vicepreşedinte în Biroul Naţional al USR. A fost prima femeie preşedinte a Senatului, la propunerea USR. 

Anca Dragu deține o diplomă de licență și un doctorat în Economie la Academia de Studii Economice din București, un master în Politici Publice și Aderare la UE, absolvit în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București și a urmat diferite programe în cadrul Universității Georgetown, Programul de burse pentru Europa Centrală și de Est și în cadrul Universității George Washington, Washington DC.

Anca Dragu a dobândit experiență în decursul celor 27 de ani de activitate profesională atât la nivel național, cât și internațional în mediul public și privat.

A fost analist economic în cadrul Direcției Generale pentru Afaceri Economice și Financiare a Comisiei Europene, după o experiență de 12 ani în cadrul biroului Fondului Monetar Internațional din București, a lucrat ca economist în cadrul Băncii Naționale a României.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Fostul guvernator, demis de Parlament

Anca Dragu ar urma să-l înlocuiască pe Octavian Armașu, care a fost demis, joi, 21 decembrie, de Parlament din funcția de guvernator al Băncii Naționale din Republica Moldova.

Demiterea lui Octavian Armașu vine după ce la Parlamentul de la Chișinău au avut loc audieri cu privire la progresele făcute în dosarul „Fraudei bancare”. După aproape patru ore de dezbateri, lui Octavian Armașu i s-a cerut să își depună demisia.

Ulterior, 81 de depuțați au votat pentru demiterea guvernatorului Băncii Naționale din Republica Moldova.

Octavian Armașu a ajuns la conducerea Băncii Naționale în noiembrie 2018, pentru un mandat de 7 ani.

FOTO: Hepta

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (13)

laurlaur2180   •   23.12.2023, 08:09

Sa speram ca va face treaba buna.

Iulix10   •   23.12.2023, 07:04

Ne asteptam sa vedem rezultate spectaculoase facute de ea.

bituca   •   23.12.2023, 05:43

Sa-i uram succes si sa nu ne faca de ras.

Vezi toate comentariile (13)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI