Andrea Leadsom a anunțat luni că se retrage din cursa din cadrul Partidului conservator pentru a prelua șefia și pentru a deveni prim-ministru al Marii Britanii după retragerea lui David Cameron. Aceasta a declarat că favorita Theresa May este cea mai bine plasată pentru a negocia convorbirile privind ieșirea Marii Britanii din UE.

Ea a mai declarat că nu crede că are suficient sprijin în rândul conservatorilor pentru a conduce un guvern puternic și stabil.

Anunțul vine la scurt timp după  Andrea Leadsom, care era  una din cele două candidate la funcția de premier al Marii Britanii, și-a cerut scuze de la rivala sa care nu are copii, Theresa May, pentru remarca sa care a sugerat că ea este mai interesată de viitorul țării pentru că este mamă.

Comentariile Andreei Leadsom, publicate sâmbătă în cadrul unui interviu, au stârnit un adevărat scandal și i-au  adus la critici dure din partea susținătorilor Theresei May,  favorită pentru a-i succeda lui David Cameron, potrivit BBC News.

‘Deja i-am spus Theresei cât de rău îmi pare pentru orice suferință provocată și că articolul în cauză relatează ceva total opus a ceea ce am spus’, a declarat Leadsom pentru The Daily Telegraph.

Citește și: Viitorul premier al Marii Britanii va fi o femeie. Două candidate au rămas în cursa pentru șefia Partidului Conservator

FOTO: EPA

 

CTP, necruțător cu Maradona: „Știți ce a putut să-i spună Papei Ioan Paul al II-lea?!”
PARTENERI - GSP.RO
CTP, necruțător cu Maradona: „Știți ce a putut să-i spună Papei Ioan Paul al II-lea?!”
Cine va fi premier în locul lui Orban. Numele surpriză: nu te-ai fi așteptat la asta
PARTENERI - PLAYTECH
Cine va fi premier în locul lui Orban. Numele surpriză: nu te-ai fi așteptat la asta
Horoscop 27 noiembrie 2020. Peștii își confirmă valoarea personală prin întoarcerea unor prieteni vechi
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2020. Peștii își confirmă valoarea personală prin întoarcerea unor prieteni vechi
Cui aparține leul din clipul lui Dani Mocanu. A fost găsit în urmă cu puțin timp
Știrileprotv.ro
Cui aparține leul din clipul lui Dani Mocanu. A fost găsit în urmă cu puțin timp
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021
Telekomsport
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021