„Cer iertare tuturor celor mâhniţi de absenţa mea de la întâlnirea de acum două zile. Îi rog să aibă amabilitatea de a înţelege perioada foarte grea prin care trecem. Asigur ca toate mesajele adresate tatălui meu de ziua dânsului au ajuns la destinaţie şi i-au fost citite. De asemenea i-am povestit de numărul mare în care au fost prezenţi cei care au simţit să-i fie alături la împlinirea celor 62 de ani….vă mulţumeşte prin mine!

Nu mai puţin vă mulţumesc eu pentru solidaritatea sinceră de care aţi dat dovadă, toţi cei care ne-aţi scris sau aţi ales să fiţi prezenţi alături de noi, familia”, a scris Andrei Năstase pe Facebook, unde tot mai mulţi dintre susţinători îl atacă virulent pe preşedintele Traian Băsescu.
Andrei Năstase, MESAJ DUREROS pentru tatăl său: „Îmi doresc să fac orice, să vii acasă sănătos”

În ultimele zile, Andrei Năstase este singurul membru al familiei, care a ales să apară în public prin declaraţii referitaore la gestul de suicid al tatălui său. Totodată, la cererea lui Adrian Năstase, fiul lui cel mare a renunţat la citirea „testamentului politic” al acestuia, care conţinea, după spusele unora, lucruri zguduitoare.
Citeşte şi: Testamentul lui NĂSTASE „ar ZGUDUI CLASA POLITICĂ ROMÂNEASCĂ”. Ce poate să conţină?
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.