Apar noi acuzații de viol în cazul lui Andrew Tate: „A început să mă sugrume şi m-a sufocat atât de tare, încât mi-am pierdut cunoştinţa”, susține o tânără din Marea Britanie

 1 comentariu

O a patra femeie din Marea Britanie s-a alăturat altor trei reclamante într-o plângere civilă de despăgubiri împotriva lui Andrew Tate, după ce a susținut că a fost violată de acesta, în 2014, scrie News.ro, care citează The Guardian.

Tânăra, care acum are 30 de ani, era la universitate în 2014 când spune că l-a întâlnit pe Tate în timpul unei ieşiri în oraşul său natal, Luton. „Iniţial, a fost foarte amabil şi fermecător şi am ajuns să merg acasă cu el", a povestit femeia.

„În timp ce făceam sex, el a început să mă sugrume şi m-a sufocat atât de tare, încât mi-am pierdut cunoştinţa. Am crezut că o să mor. Când m-am trezit, el continua să mă violeze. Este greu să povestesc asta, pentru că este atât de tulburător, dar aşa a fost", a declarat femeia.

Ea a spus că a decis să facă totul public după ce a citit despre poveştile „altor femei care au fost suficient de curajoase pentru a vorbi despre Tate".

„Sper că povestea mea va ajuta şi alte femei să facă acelaşi lucru, deoarece este mai uşor să vorbeşti atunci când realizezi că nu eşti singur", a declarat ea. „Iniţial, cred că am fost în negare după ce s-a întâmplat… Eram tânără şi cred că, probabil, m-am învinovăţit un pic. Mai recent, şi mai ales după ce a devenit celebru, a devenit imposibil de evitat, deoarece era şi este peste tot", a mărturisit tânăra.

Cele patru femei, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, au intentat o acţiune civilă împotriva lui Tate pentru presupuse infracţiuni comise între 2013 şi 2016, în timp ce acesta locuia încă în Marea Britanie. Plângerile în procesul civil se referă la vătămări corporale şi la daune psihologice cauzate ca urmare a presupuselor agresiuni sexuale şi fizice violente, precum şi a controlului coercitiv.

Potrivit firmei de avocatură McCue Jury & Partners, scopul procesului intentat în civil este de a căuta „dreptate, responsabilitate şi compensaţii pentru victimele lui Tate", precum şi de a încuraja „o anchetă penală în Marea Britanie cu privire la infracțiunile lui Tate, în speranţa că acesta va fi urmărit penal şi condamnat în Marea Britanie, pe lângă acuzaţiile cu care se confruntă în România".

O campanie pe site-ul Crowdjustice pentru a susţine acţiunea legală împotriva lui Andrew Tate în Marea Britanie a primit peste 500 de donaţii în valoare totală de aproape 15.000 de lire sterline, menţionează The Guardian.

Când a fost anunţată pentru prima dată plângerea civilă, purtătorul său de cuvânt a declarat că „Andrew Tate neagă cu vehemenţă aceste acuzaţii, de care nu avea deloc cunoştinţă, şi este întristat de faptul că presa alege să acţioneze ca un mijlocitor pentru încercările oportuniste ale femeilor de a obţine câştiguri băneşti".

Andrew Tate, în vârstă de 36 de ani, plasat în arest la domiciliu alături de fratele său, a respins acuzaţiile de trafic de persoane şi viol, pentru care sunt cercetaţi de procurori, într-un interviu pentru BBC.

Pe 30 decembrie 2022, frații Tate au fost acuzați de procurorii DIICOT de grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol și au fost arestați.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    pikpik 07.06.2023, 17:06

    Dupå 100 de ani se trezesc toate...

ALTE ȘTIRI
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
MONDEN
Simona Halep și Dorin Mateiu | sursa foto: Profimedia Images
14:57
Presa din Spania, anunț despre relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu: „Eliberarea unei regine a tenisului”
Mirela Vaida
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
POLITIC
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ultimele știri
15:07
Cum sună piesa lansată de Cleopatra și Pavel Stratan, „Copacul vieții” . Imagini inedite cu cei doi artiști, tată și fiică
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
15:00
Funcția nouă pe care Spotify o va introduce în aplicație și pentru utilizatorii din România
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește