Angela Merkel s-a întâlnit în cursul dimineții cu principalii lideri ai partidului său creștin-democrat (CDU), printre care și ministrul de finanțe Wolfgang Schaeuble. Ulterior, ea va discuta cu aliații bavarezi CSU, conduși de Horst Seehofer. Scopul acestor discuții este acela de a pune capăt neînțelegerilor dintre cele două mișcări-surori, notează agenția France Presse. Un subiect de interes este politica migratoare generoasă a cancelarului german. Discuțiile vor viza și un acord privind un program comun pentru următorii patru ani.

Sarcina se anunță complicată și este puțin probabil să se obțină rapid un acord. CSU, aripa bavareză a CDU, care reprezintă partea cea mai conservatoare a acestei familii politice, sprijinită de aripa dreaptă a CDU, consideră că Merkel și politica sa de centru sunt la originea rezultatului dezamăgitor de la alegeri. Partidul a câștigat, însă victoria a fost una amară, căci a înregistrat cel mai slab scor de după 1949 (32,9%).

Angela Merkel se vede nevoită să încerce să formeze o coaliție majoritară în parlament cu liberalii și ecologiștii, două formațiuni pe care aproape totul le separă. De altfel, cancelarul german a anunțat ieri oficial că au loc negocieri cu Partidul Liber Democrat (FDP) și cu Verzii pentru formarea unui guvern de coaliție. Ea a afirmat că negocierile vor fi dificile, însă a recunoscut că este „singura opțiune realistă” de a forma un guvern de încredere, notează DW.

Această coaliție, numită Jamaica deoarece simbolurile celor trei partide – negru, galben și verde – corespund celor de pe drapelul jamaican, este una inedită la nivel național. Totuși, aceasta este singura opțiune a Angelei Merkel, în contextul în care fostul său partener de guvernare (SPD – Partidul Social-Democrat) a revenit în opoziție, în urma alegerilor legislative din septembrie. Scorul obținut de conservatorii lui Merkel nu le permite să guverneze singuri.


Citește și: REPORTAJ EXCLUSIV: Poveste de dincolo de front: Un Scorpion Albastru a așteptat șase luni să-și strângă în brațe copilul nou-născut| FOTO


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.