MENIU CAUTĂ
24 Sep. 2017 19:32 , de Ioana Vochin

Portret | Cine este Angela Merkel, supranumită “Doamna de Fier” a Europei

Distribuie

Angela Merkel a câștigat al patrulea mandat de cancelar. “Doamna de Fier” a Europei sau “Mutti”, cum îi spun germani, scrie astfel istorie, doborând recordul la putere a cancelarului postbelic Konrad Adenauer și egalându-l pe cel al propriului mentor politic, Helmut Kohl (16 ani). 

Cancelarul german și-a cultivat, de-a lungul anilor, imaginea unui lider prudent, pragmatic și puternic, notează agenția DPA. „Pot să spun că în momente decisive pot să-mi păstrez calmul, iar asta este un atu important pentru mine”, a declarat Angela Merkel, recent, la un miting electoral, care a avut loc la scurt timp după un alt eveniment similar, unde a fost atacată cu roșii.

În cei 12 ani de când a ajuns la conducerea Germaniei, Angela Merkel a consolidat poziția țării sale drept una dintre principalele puteri din Europa, fiind declarată în repetate rânduri cea mai puternică femeie din lume. În vremurile care au urmat referendumului privind Brexitul, dar și alegerii lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA, Merkel și-a întărit poziți, chiar dacă s-a confruntat și încă se mai confruntă cu o revoltă pe plan intern, din cauza politicii sale față de migranți.

Cei care au avut de-a face cu ea susțin că cea mai mare greșeală ar fi ca cineva să o subestimeze pe această femeie, care pare introvertită și care are un repertoriu de discursuri destul de plictisitoare. Câștigă însă printr-o răbdare de invidiat.

Cum a ajuns Angela Merkel la putere

Caracterul lui Merkel a fost modelat de copilăria sa într-un regim totalitar. S-a născut la Hamburg, în 1954, fiind dusă în Germania de Est de tatăl ei, un pastor luteran de stânga.

A lucrat ca om de știință la Institutul Central de Fizică și Chimie din fosta RDG. Ulterior, cum nu a avut legături cu Partidul Comunist, a decis să intre în politică. A devenit purtătoare de cuvânt al primului Guvern post-comunist al RDG.

După reunificarea Germaniei, în 1990, s-a alăturat CDU şi a fost aleasă în primul Parlament al ţării. Un an mai târziu, fostul cancelar german Helmut Kohl, care i-a fost mentor, a adus-o în cabinetul său, ca ministrul al Sănătăţii şi Femeilor.

Kohl a numit-o „mein Maedchen” (în trad – fata mea). Cu toate acestea, „fata lui”, care şi-a dat doctoratul în Fizică Cuantică,  l-a îndepărtat de la conducerea partidului, Uniunea Creștin-Democrată (CDU), în 1998.

De atunci, ea a câștigat trei alegeri generale, în 2005, 2009 și 2013, iar scrutinul de anul acesta nu pare că îi va întrerupe șirul de victorii. Dominaţia sa în CDU este atât de absolută încât nu are rivali interni.

De partea cealaltă, social-democrații, care sunt în prezent parteneri minoritari în coaliția de guvernare, nu au reușit să-i amenințe funcția. Rivalul ei la alegeri de anul acesta a fost Martin Schulz, fost președinte al Parlamentului European. Acesta nu a reușit însă să se impună în singura dezbatere televizată, care era considerată singura lui șansă de a face electoratul să se răzgândească.

Sondajele realizate după dezbaterea organizată cu trei săptămâni înainte de scrutin arătau un avans de 15% procente pentru partidul Angelei Merkel. A fost însă dificil pentru Martin Schulz să o atace. De exemplu, candidatul social-democrat nu a putut să critice decizia controversată a Angelei Merkel de a deschide granițele țării refugiaților, căci SPD a luat parte la ea.

În acest context, în timpul dezbatereii, Martin Schulz și-a îndeptat atenția către justiția socială, la fel ca și în campania electorală. El a vorbit despre șomaj, despre sărăcie, dar fără succes. Bilanțul economic al Angelei Merkel stârnește gelozie la nivel european. Când a fost numită în funcția de cancelar, cinci milioane de oameni erau șomeri, însă acum doar două milioane și jumătate se mai află în această situație. Astfel, Angela Merkel le oferă puţine unghiuri de atac social-democraţilor.

Angela Merkel – Numită „Mutti” de germani

Angela Merkel este considerată „Domna de Fier” a UE, însă mulți germani au alt termen pentru ea. Îi spun „mutti” (în trad. – „mami”). Deși poate să pară un cuvânt de alint, acesta sugerează mai mult faptul că ei sunt nevoiți să stea cu ea, fie că le place sau nu, mai notează DPA.

În ceea ce privește viața privată, Angela Merkel a fost căsătorită de două ori. Primul ei mariaj s-a încheiat în 1982. S-a căsătorit cu Joachim Sauer, care este om de știință, în 1998. Nu au copii împreună, însă Sauer are doi dintr-un mariaj anterior.

Viața lor de cuplu a fost mereu păstrată la un nivel cât mai discret. Cei doi au fost surprinși împreună prin vacanțe, dar cam atât. Cât despre traiul lor, acesta este considerat unul modest. Merkel are un apartament în Berlin, merge în weekenduri la o casă la ţară şi îşi face singură cumpărăturile.

Angela Merkel, vizată de o revoltă pe plan intern

Angela Merkel a ghidat cu succes Uniunea Europeană spre măsuri de austeritate, în timpul crizei economice, devenind cunoscută și pentru faptul că rămânea ultima la summiturile care durau toată noaptea.

„Veţi constata că îmi ia ceva până iau o decizie, dar mă gândesc înainte de a face ceva, iar acest lucru are avantajele sale”, a spus ea la un moment dat.

Acesta este cancelarul pe care germani credeau că îl cunosc, însă surpriza a venit în 2015. Atunci, Angela Merkel a renunțat la precauție și a deschis granițele țării pentru valul de refugiați care se îndreptau spre Occident.

A fost pentru prima oară când Merkel a condus poporul german spre o implicare directă, ignorând apelurile opoziției și îndemând oamenii să fie generoși și să primească refugiații. Aproape un milion de migranți au ajuns în Germania, din 2015.

Această politică foarte controversată a dus la o scădere a popularităţii lui Merkel şi corespunde unei ascensiuni în preferinţele electoralului a formaţiunii de dreapta, antiimigranţi, Alternativa pentru Germania (AfD).

În luna decembrie, când a fost realeasă lider al Uniunii Creștin-Democrate (CDU), Angela Merkel a vorbit despre o schimbare în ceea ce privește atitudinea față de afluxul de migranți. Recent, în timpul campaniei electorale, ea a dezmințit faptul că a făcut o greșeală promovând o politică a porților deschise.

„Aș lua toate deciziile importante din 2015, în același mod, din nou. A fost o situație extraordinară și am luat decizia pe baza a ceea ce credeam că este corect din punct de vedere politic și umanitar”, a declarat Angela Merkel, într-un interviu acordat la finalul lunii august.

Nu de puține ori, mitingurile sale electorale au fost perturbate de fluierături și sloganuri. „Trădătoarea poporului!”, „Ipocrită!” şi „Mincinoasă!” au fost doar câteva dintre cuvintele scandate din public, insulte proferate de obicei de membri ai unor organizaţii de extremă dreapta. Ea a afirmat însă că nu se va lăsa descurajată din a face campanie din cauza unor opozanți furioși.

Subiectul nu a intrat aproape nicio clipă într-un con de umbră, mai ales după ce Germania a fost lovită de mai multe atacuri teroriste. Cel mai grav a fost cel din Berlin, din decembrie 2016, care a fost comis de un tunisian a cărui cerere de azil fusese respinsă. Mai recent, în luna iulie, un alt solicitant de azil a atacat cu un cuțit mai multe persoane aflate într-un supermarket din Hamburg.

Angela Merkel, pe plan extern

Pe plan extern, Merkel se află la vârful puterii, mai ales după ce Marea Britanie a ales să părăsească Uniunea Europeană. O parte cheie a moştenirii sale rămâne modul în care a administrat criza din Zona euro, în ciuda revoltei Greciei, unde a fost demonizată adesea în caricaturi şi prezentată ca simbolul noii generaţii de nazişti.

Vorbitor fluent de rusă, ei nu i-a fost teamă să îl înfrunte pe preşedintele rus Vladimir Putin. Pentru a obţine un armistiţiu în estul Ucrainei, ea i-a presat pe ruşi, dar şi Kievul să respecte termenii acordului de pace încheiat.

De atunci, Merkel a înfruntat și alte probleme pe plan european, precum colaborarea cu noul președinte al SUA, Donald Trump, care a acuzat țările aliate din NATO nu investesc suficient în armatele lor.

Angela Merkel și Donald Trump în Biroul Oval

Dificultatea discuțiilor cu noul lider de la Casa Albă a fost evidențiată în timpul vizitei pe care aceasta a efectuat-o la Casa Albă. Merkel, care a avut o relație foarte apropiată cu Barack Obama, a fost printre primii străini primiți de actualul președinte al SUA la Casa Albă, însă la final, acesta a părut să refuze să dea mâna cu ea.



O altă dovadă în acest sens a venit la finalul summitului G7, când Angela Merkel a afirmat că „noi, europenii, trebuie să ne luăm destinul în mâini”, subliniind că „vremea în care ne puteam baza pe deplin unii pe alții aproape s-a încheiat”.

„Desigur, acest lucru se poate face numai în spiritul prieteniei cu Statele Unite și Marea Britanie”, a mai spus Angela Merkel, în luna mai.

De altfel, în ceea ce privește dosarul Brexit, Angela Merkel i-a avertizat pe britanici că au „iluzii” privind discuțiile despre viitoarea relație dintre Londra și Bruxelles.

Un alt subiect important pe plan internațional este reprezentant de relațiile dintre Berlin și Ankara, care au devenit tensionate după lovitura de stat din Turcia, precum și epurările în masă decise de regimul Erdogan. În timpul dezbaterii cu rivalul Martin Schulz, Angela Merkel a afirmat că procedura de aderare a Turciei la UE trebuie oprită. „Este clar că Turcia nu trebuie să devină stat membru al Uniunii Europene”, a declarat ea.

Negocierile de aderare a Turciei la UE au început în 2005, dar de luni de zile se află într-un punct mort din cauza evoluției politice din Ankara. Oprirea negocierilor presupune o decizie unanimă a UE.


VIDEO EXCLUSIV/ Ilie Dumitrescu Jr., la primul lui rol într-un lungmetraj. 'Tata a înțeles că nu vreau să joc fotbal și m-a susținut să devin actor!'

Loading...
Comentarii