Libertatea: De ce ai deschis un alt proces impotriva lui Bogdan Lobont? Loredana Constantin: Nu vreau sa mai fiu acuzata ca nu-l las sa-si vada propriul fiu. Daca dorea cu adevarat acest lucru si eu nu-l lasam, putea sa deschida el acest proces. Asa, am facut-o eu pentru el. Am cerut sa aiba dreptul sa-l vada o zi pe luna, pentru ca stiu ca are un program foarte incarcat, dar daca va dori mai mult, poate propune acest lucru instantei, iar eu ma voi conforma deciziei acesteia. Ai fost acuzata ca Bogdan si-a vazut fiul printre gratii, ultima oara cand l-a vizitat. Fals. Bogdan nu suna niciodata inainte sa vina sa-l vada pe Andrei. Pur si simplu ma trezeam cu el la usa. Asa s-a intamplat si atunci. Parintii mei plecasera intr-o vizita, iar eu urma sa fac acelasi lucru cand a aparut Bogdan cu sora si cumnatul lui. I-am explicat ca sunt pe picior de plecare si nu l-am mai poftit in casa. Mi-am rezervat acest drept, pentru ca si el m-a dat afara impreuna cu copilul, din apartamentul lui. Mi-a facut un adevarat circ, cu claxoane in fata blocului. Bineinteles ca l-am lasat sa-si vada copilul. De altfel, insotitorii lui l-au fotografiat cu Andrei in brate. S-a intamplat vreodata sa-ti solicite sa-l vada pe Andrei, iar tu sa-i refuzi acest drept? Niciodata. S-a spus ca a plans dupa meciul cu Cehia, pentru ca-i era dor de copil. Daca ii era atat de dor, nu inteleg de ce nu a dat nici macar un telefon in saptamana pe care a petrecut-o in tara, pentru meci. Minte atunci cand spune ca a facut-o, atat el cat si parintii lui. E foarte simplu de demonstrat printr-o factura telefonica detaliata. Eu nu am fost sunata de ei, cu toate ca, in general, raspund la toate telefoanele. Cum comentezi acuzatia de inscenare de viol, venita din partea parintilor lui Bogdan? A venit intr-o dimineata, pe la opt si jumatate, tot impreuna cu sora lui. In momentul in care a intrat in apartamentul meu, eram impreuna cu bona si cu copilul, iar intr-o jumatate de ora urma sa-mi incep programul la serviciu. Eu locuiesc intr-un apartament de doua camere asa ca mi-ar fi fost imposibil sa-i inscenez un viol cand in casa eram cinci persoane. Au fost si alte acuzatii gratuite din partea lor. De exemplu, mama lui a declarat ca nu l-am alaptat niciodata pe Andrei in mod natural, de la piept. De fapt, am facut-o pana la opt luni pentru ca am stiut ca acest lucru ii creste mult imunitatea organismului. De altfel, nici nu prea s-au pus de acord in declaratii. Mama lui a spus ca nu am stat cu el decat pentru unele avantaje materiale, iar Bogdan ca inca il mai iubesc si ca sper sa ma impac cu el. S-a vorbit ca ai fi o persoana nu tocmai morala si ca in trecut ai cunoscut indeaproape mai multi barbati cu bani. Cum comentezi aceste informatii? Am 33 de ani. De la 22 pana la 29 am avut o relatie stabila cu Mihai Vacaroiu (fiul actualului presedinte al Senatului, Nicolae Vacaroiu, n.r.), cu care am si fost casatorita doi ani. Cand am divortat de Mihai, nici un ziar nu a scris acest lucru, pentru ca am fost suficient de discreti. Nici acum nu as fi vorbit nimic daca nu ar fi fost atat de mare nedreptatea care mi se face si care mi se pare ca va continua la nesfarsit. De un an si patru luni, in afara de doua iesiri cu Andrei, nu am fost decat la serviciu si acasa. Nu am mai fost la nici un club, la nici o discoteca. Si asta pentru ca pur si simplu nu mi-am dorit, nu am simtit nevoia. Sincer, nu cred ca pot fi acuzata de lipsa de moralitate. Sunt un om mai mult decat decent. Te-ai gandit la un alt tata pentru Andrei? Nu exista nimeni in viata mea si nu m-am gandit daca fiul meu ar putea avea alt tata in afara de Bogdan. Dar nici nu se poate sa traiesti asa, sa te certi tot timpul cu partenerul tau, sa dai dovada de lipsa de maturitate si sa nu fii in stare sa-ti exersezi indatoririle de parinte. Care au fost dovezile pe care Bogdan le-a depus la dosar si despre care s-a vorbit atat in presa? Cele mai multe au fost chitante la bunurile pe care el le-a cumparat pentru Andrei. Exista inclusiv una pentru pompa de san pe care a inchiriat-o dupa nastere, cand eu eram la spital. Sincer, nu stiu cu ce l-au ajutat toate aceste hartii. Care este suma pe care o primesti in acest moment ca pensie alimentara pentru cresterea lui Andrei? Suma este de 800 de euro lunar. Apropo, la un moment dat am fost acuzata ca am refuzat sa primesc un cadou de Craciun pe care Bogdan l-a facut copilului. Si asta este o minciuna. Iarna trecuta am mers cu parintii si cu fiul meu, la munte. Inainte de asta, m-a sunat Bogdan si mi-a spus ca vrea sa vina sa-l vada pe Andrei. I-am spus ca vom fi plecati de pe 23 decembrie pana pe 3 ianuarie, dupa care n-am mai primit nici o veste de la el. Apoi, la infatisarea din februarie, m-am trezit cu sora lui Bogdan, pentru ca el nu a venit niciodata la proces, ca imi pune in brate cateva cutii mari cu cadouri. Am refuzat-o, spunandu-i ca daca Bogdan vrea sa i le ofere lui Andrei, poate sa o faca personal. Pana la urma, ajutata de parintii mei si de avocat le-am dus acasa. Era vorba de cateva hainute, jucarii si de un costum de schi. Eu nu am stiut de existenta lor pana in momentul in care le-am vazut. Intentionezi sa apelezi la executorul judecatoresc in cazul in care Lobont nu-si va achita datoriile fata de tine si de copil? Nu m-am decis. Pana la pronuntarea recursului nu vom lua nici o masura. Dupa aceea ma voi sfatui cu avocatul meu si el imi va spune cum este mai bine sa fac. Cand ai vorbit ultima oara cu Bogdan? S-a intamplat in iunie, inainte de pronuntarea apelului. Pana in momentul acela, relatia dintre noi era mai apropiata. Vorbeam destul de des la telefon. Am petrecut zile intregi toti trei, atunci cand era in tara. Chiar incepusera sa ma sune ziaristii sa ma intrebe daca nu cumva ne-am impacat. Dupa aceea, totul s-a rupt. Este ciudat ce se intampla cu noi si stiu ca de fapt Bogdan nu este asa. Eu il cunosc destul de bine ca sa-mi dau seama ca este influentat. Crezi ca ar putea renunta la cetatenie pentru a castiga copilul? Nu cred. Nu stiu cu ce l-ar ajuta. In Olanda, acest proces nici macar nu s-ar fi judecat. In conditii normale, copilul ar fi fost incredintat automat mamei.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.