„Având în vedere simulările modelelor numerice rulate în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie privind deplasarea norului de fum din zona Cernobîl, Ucraina, pe parcursul acestei zile (19 mai), se apreciază că direcția dominantă a vântului va fi dinspre nord-nord-vest către sud-sud-vest, astfel că tendința de evoluție a norului de fum va fi de deplasare către sud, respectiv spre sud-vestul Ucrainei – zona Odesa și nordul Mării Negre”, a transmis ANM, prin intermediul unei postări pe Facebook.

Conform meteorologilor, vântul va sufla în general moderat, cu viteze la rafală de până la 40-45 de kilometri pe oră.

Specialiștii ANM mai spun că, începând din noaptea de joi spre vineri (19-20 mai), circulația aerului „se va reorienta și se va realiza dinspre vest către est, astfel că tendința de evoluție a norului de fum va fi de deplasare către estul Ucrainei și sud-vestul Rusiei”.

„În zona de evoluție a norului de fum, în intervalul 19-21 mai, probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi redusă”, menționează ANM.

Ce spun meteorologii români despre norul de fum care se deplasează din zona Cernobîl către Marea Neagră

Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență (SES) din Ucraina a anunțat miercuri că un puternic incendiu de pădure a izbucnit în districtul Vîșhorod din regiunea Kiev, afectând o suprafață de 45 de hectare, potrivit agenției ucrainene Unian.

Bohdan Daniliuk, șef adjunct al Direcției principale a Serviciului de Stat de Urgență al Regiunii Kiev, a identificat două posibile cauze ale incendiului.

„Primul motiv posibil este că în timpul ocupării temporare a anumitor zone, trupele ruse au instalat o mulțime de mine și rachete. Sunt multe animale din zona de excludere, care pot declanșa rachetele, ceea ce face ca resturile din pădure să ia foc. Vremea a fost caldă și uscată mult timp, la fel și rafale de vânt, iar focul s-a extins foarte repede”, a afirmat reprezentantul SES.

Doar 95 din cei 2.500 de apărători ucraineni din Mariupol s-au întors acasă, după schimbul de prizonieri. „Au mâini amputate, răni de schije, arsuri”
Recomandări
Doar 95 din cei 2.500 de apărători ucraineni din Mariupol s-au întors acasă, după schimbul de prizonieri. „Au mâini amputate, răni de schije, arsuri”

Acesta a subliniat că există cazuri când populația dă foc spontan vegetației uscate, ceea ce duce la răspândirea rapidă a flăcărilor, la distrugerea pădurilor și a așezărilor.

Zona fostei centrale nucleare Cernobîl a fost cucerită de trupele ruse încă de la începutul războiului. Ulterior, nivelul de radiații din zonă a crescut, iar incendiile din zona de excludere au dus la apariția unor nori periculoși de fum.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește-ne pe Google News
„Ești eroarea vieții mele, bei și faci sex în toalete!” » Iubita l-a părăsit, dar acum e răsturnare de situație! Ce s-a aflat
GSP.RO
„Ești eroarea vieții mele, bei și faci sex în toalete!” » Iubita l-a părăsit, dar acum e răsturnare de situație! Ce s-a aflat
Ce boală avea Roland Dedius Stănescu, fotbalistul care s-a sinucis aseară, de mama lui a venit urgent să stea cu el EXCLUSIV
Playtech.ro
Ce boală avea Roland Dedius Stănescu, fotbalistul care s-a sinucis aseară, de mama lui a venit urgent să stea cu el EXCLUSIV
Cu berea în mână şi muzica la maxim, 10 bărbaţi s-au filmat în "piscina" din camionetă, pe străzile din Bogaţi: "Eu vara nu dorm!"
Observatornews.ro
Cu berea în mână şi muzica la maxim, 10 bărbaţi s-au filmat în "piscina" din camionetă, pe străzile din Bogaţi: "Eu vara nu dorm!"
Horoscop 4 iulie 2022. Leii ar putea observa o diminuare a entuziasmului legat de planurile lor
HOROSCOP
Horoscop 4 iulie 2022. Leii ar putea observa o diminuare a entuziasmului legat de planurile lor
Un medic rezident în România, martor la tragedia din Egipt. Detalii cutremurătoare despre cazul turistei sfâșiată de un rechin
Știrileprotv.ro
Un medic rezident în România, martor la tragedia din Egipt. Detalii cutremurătoare despre cazul turistei sfâșiată de un rechin
A fost campioană europeană, iar acum este actriţă în filme pentru adulţi. Sărăcia cumplită a împins-o la acest lucru
Orangesport.ro
A fost campioană europeană, iar acum este actriţă în filme pentru adulţi. Sărăcia cumplită a împins-o la acest lucru
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea