Anthony Fauci: Va fi nevoie de mască și de distanțare socială și după vaccinarea anti-COVID-19

Comentează
Arhiva foto

Anthony Fauci, cel mai reputat expert în boli infecţioase din Statele Unite, a avertizat, luni, că nu se va putea reveni imediat la o viaţă normală chiar şi după vaccinarea împotriva noului coronavirus, transmite CNBC, conform news.ro.

Fauci recomandă oamenilor să poarte mască şi să practice distanţarea socială chiar şi după ce se vor vaccina.

Compania americană Moderna a anunţat luni că, potrivit rezultatelor preliminare ale unui studiu clinic, vaccinul său anti-COVID-19, dezvoltat în colaborare cu Institutul Naţional pentru Boli Infecţioase şi Alergii din SUA, are o eficacitate de peste 94%.

Informaţia a venit după un anunţ similar făcut pe 9 noiembrie de companiile Pfizer şi BioNTech, potrivit căruia vaccinul anti-COVID-19 al acestora are o eficacitate de peste 90%.

“În mod evident, cu un vaccin care are o eficacitate de peste 90% vă puteţi simţi mult mai în siguranţă că nu veţi lua virusul. Dar aş recomanda oamenilor să nu renunţe la toate măsurile de sănătate publică doar pentru că s-au vaccinat”, a spus, la CNN, Fauci.

Aceste măsuri includ purtarea universală a măştii, menţinerea distanţării sociale, evitarea aglomeraţiei, concentrarea pe activităţi în aer liber şi spălarea frecventă a mâinilor.

Avertismentul lui Fauci

Fauci a avertizat că, “deşi pentru populaţie, în general, vaccinul poate avea o eficacitate de 95%, nu se poate şti cât de eficace este la nivel personal. Chiar şi la ratele de succes respective, aproximativ 5%-10% dintre persoanele imunizate ar putea să ia virusul”.

În plus, efectul protector al unui vaccin ar putea avea loc după o lună, poate chiar mai mult, a spus David Ho, virusolog care lucrează la dezvoltarea de terapii cu anticorpi monoclonali anti-COVID-19 la Universitatea Columbia.

Deocamdată, Pfizer a anunţat că vaccinul său în două doze anti-COVID-19 a arătat o eficacitate de 90% la şapte zile de la administrarea celei de-a doua doze.

Potrivit Moderna, vaccinul său ar o eficacitate de 94,5% la două săptămâni la administrarea celei de-a doua doze.

Medicul Bruce Hirsch, specialist în boli infecţioase la Northwell Health, a adăugat că mulţi oameni sunt împotriva vaccinurilor şi s-ar putea să nu se vaccineze, ceea ce va afecta imunitatea populaţiei la COVID-19 şi va prelungi riscul unei pandemii.

Fauci, în vârstă de 79 de ani, a spus că, atunci când se va vaccina, nu intenţionează să renunţe la toate măsurile de sănătate pe care le-a susţinut în timpul pandemiei.

Acesta anticipează că majoritatea americanilor vor fi vaccinaţi în trimestrul al doilea şi trimestrul al treilea din 2021.

“Dar nu va fi ca şi cum vom opri pandemia apăsând pe un buton şi vom reveni la normal în totalitate. Va fi o revenire treptată la normalitate, pe măsură ce vor trece săptămânile şi lunile, pe parcursul anului 2021”, a mai spus Fauci.

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
masa protocol mancare foto envato
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
Sigla Ministerului Afacerilor Externe
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
07:45
Benzina și motorina s-au scumpit iar, joi, 10 septembrie. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
07:19
Frații Andrew și Tristan Tate rămân în închisoare în SUA, cererea de eliberare a fost respinsă
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Victor Ponta, în delegația românească la deschiderea Jocurilor Olimpice ale Nomazilor, organizate la Bișkek Sursa foto: captură YouTube/ AKIpress news
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
Philips România a fost amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu. Sursă foto: Profimedia
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală