„Imaginaţi-vă, de pildă, că în 2012 chiar, avem alegeri, alegerile dau o expresie clară de voinţă politică şi, împotriva spiritului Constituţiei, preşedintele refuză să ia act de asta şi numeşte un alt prim-ministru. Dacă preşedintele refuză nominalizarea premierului solicitat de Uniune se ajunge probabil la suspendare şi se ajunge încă în 2012. Eu nu am cum să ştiu asta. Presupun sau pronostichez că nu se va întâmpla şi, dacă nu se va întâmpla, o nouă suspendare a preşedintelui nu este un punct de program nici declarat, nici nedeclarat”, a spus Antonescu.

Acesta a continuat: „Se declanşează procedura de suspendare. Dar eu chiar nu cred că se va întâmpla asta pentru că atâta vreme cât avem – cu o zi înainte, cu două zile înainte – pronunţarea populară, încă o dată – fără nicio posibilitate de a o mai interpreta – o asemenea acţiune a preşedintelui ar fi clar o încălcare a Constituţiei, o sfidare a votului popular şi ea nu are decât un răspuns democratic”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.