Ilie Sârbu nu vrea ca Ioan Ghişe să scape basma curată după ce l-a atacat pe Victor Ponta. Socrul premierului crede că oricine ataca USL trebuie dat afară. Cu atât mai mult senatorul liberal care îl face praf pe liderul PSD.
"Acum e o problemă a PNL, nu e problema noastră şi cred că vor şti să gestioneze situaţia în aşa fel încât să nu avem iarăşi discuţii inutile în loc să ne contrăm pe probleme serioase.
Am stabilit clar ca oricine vorbeşte în public, cine ataca USL, trebuie dat afară. Sunt chestiuni serioase, pentru că şi Roşca Stănescu şi Ghişe sunt cunoscuţi iar problema este la nivel naţional. Una e când apare o discuţie în teritoriu, se mai critică colegii acolo pentru o decizie sau alta, şi alta e când la nivel naţional, după discuţiile care au avut loc, acum apare un alt coleg de-al nostru care îl face praf pe premier", a Ilie Sârbu pentru Revista 22 .
Senatorul PSD crede că toate aceste derapaje din partea membrilor PNL de fapt îi fac rău lui Crin Antonescu care este pus în situaţia de a lua o decizie.
"Este problema direct a liderilor de partid să rezolve şi să vedem dacă putem respecta ceea ce decidem. Nu numai Ghişe trebuie exclus, ci toţi cei care vor răul USL-ului, pentru că nu au nicio justificare aceste atacuri.
Chiar nu-şi dau seama că-i fac rău preşedintelui PNL, Crin Antonescu? Atacul e la adresa premierului şi cei doi lideri trebuie să ia o decizie în acest sens", a punctat Ilie Sârbu.
Senatorul PNL Ioan Ghise a declarat, marţi, pentru Ziare.com, că premierul Victor Ponta trebuie să demisioneze pentru că a trădat electoratul USL.