Prim ministrul Victor Ponta a declarat că toţi miniştrii din cabinetul său, inclusiv liberalii, au susţinut proiectul Roşia Montană. Mai mult, premierul a spus că înţelege faptul că la nivel de PNL s-a luat decizia să se voteze împotriva exploatărilor aurifere din Apuseni.
„În Guvern absolut toată lumea şi-a dat avizul. Că după aceea s-a luat o decizie politică…nu e nimic. Toţi miniştrii au fost în şedinţa de Guvern, au fost pentru. Am discutat şi cu domnul Antonescu, inclusiv vineri, însă decizia politică de luni iau act de ea şi o respect”, a punctat Ponta.
De asemenea, prim ministrul a vrut să sublinieze că nu el nu împarte miniştri în funcţie de partidul din care fac parte. Din punctul său de vedere cabinetul face parte din USL şi atât.
„Nu există miniştri PNL. Pentru mine există miniştri ai Guvernului României, toţi facem parte din USL şi este Guvernul USL, aşa cum au votat oamenii. Proiectul de lege a fost prima dată, în primă lectură pentru Guvern la sfârşitul lunii iulie prezentat de domnul Şova, în primă lectură. S-au făcut observaţii, au avut loc discuţii, după care a fost adoptat pe 27 august ca proiect de lege şi trimis spre Parlament”, a conchis Ponta.
Mai mult, şeful Guvernului a dezvăluit faptul că a discutat de mai multe ori despre Roşia Montană cu preşedintele Senatului Crin Antonescu. Chiar şi aşa, Ponta a declarat că înţelege decizia politică a liberalilor de a nu susţine proiectul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.