Victor Ponta a anunțat în urmă cu puțin timp că va vota pentru moțiunea inițiată de PSD și UDMR împotriva Guvernului Ludovic Orban. În aceste condiții, soarta Executivului liberal pare a fi pecetluită, la doar trei luni de la învestirea sa.
”Voi vota pentru moțiune și cei mai mulți parlamentari de la Pro România vor vota la fel”, a declarat Victor Ponta, la ieșire de la întâlnirea pe care avut-o cu Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD.
Ponta a anunțat că este posibilă alcătuirea unui nou Guvern în formula PSD- Pro România- UDMR- ALDE, cu premier tehnocrat.
Inițiatorii moțiunii au nevoie de 233 de voturi pentru a pica Guvernul Orban, iar PSD a anunțat de marți seara că se află în posesia acestora.