De Anamaria Lembrau,

Ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, afirmă că cele 8 secţii de votare din Afganistan şi Balcanii de Vest au fost dimensionate în funcţie de necesităţi şi de numărul mare de militari. El menţionează că, faţă de 2009, când au fost organizate 4 secţii, configuraţia dispunerii unităţilor militare este alta. Dobriţoiu transmite, într-un comunicat citat de Mediafax, precizări referitoare la „declaraţiile preşedintelui suspendat Traian Băsescu, care pune la îndoială buna-credinţă a organizării procesului electoral în unităţile militare dislocate în Afganistan”.
„Cele opt secţii de votare din Afganistan şi Balcanii de Vest au fost dimensionate în funcţie de necesităţi şi numărul mare de militari dislocaţi în teatrele de operaţiuni. Spre deosebire de alegerile din 2009, când au fost organizate patru secţii de votare, configuraţia dispunerii unităţilor militare române în bazele de dislocare este alta, în conformitate cu necesităţile aliate, iar numărul batalioanelor de manevră a crescut. Mă surprinde că preşedintele Băsescu nu ştie că militarii sunt dispuşi diferit acum faţă de 2009, dar poate că aceasta se explică şi prin faptul că ignoră realităţile dificile ale unui spaţiu de operaţii insurgenţional”, susţine ministrul Apărării.
Dobriţoiu mai declară că, în ultimele două luni, s-a înregistrat un număr crescut de atentate în Afganistan, iar tranzitarea unui număr mare de militari, în convoi, atrage atenţia într-un mediu atât de ostil şi comporta riscuri majore pentru siguranţa deplasării acestora, având în vedere că sunt dislocaţi în 16 locuri, în zona de sud a Afganistanului.
„Securitatea militarilor români din Afganistan, şi din oricare alt teatru de operaţiuni, reprezintă prioritate zero pentru mine, ca ministru al Apărării, şi aşa ar trebui să fie si pentru un preşedinte, fie el şi suspendat. Ministerul Apărării Naţionale a întreprins, şi cu acest prilej, toate demersurile organizatorice pentru a asigura dreptul constituţional al cetăţenilor români în uniformă, care îşi riscă viaţa sub drapelul ţării pentru a-şi exercita dreptul de vot. Nu înţeleg de ce există o teamă şi o reticenţă pentru felul în care ar vota militarii din teatrele de operaţiuni la referendum, aşa cum nu înţeleg ostilitatea retoricii agresive la adresa liderilor Armatei Române. Nu noi am acordat grade pe criterii politice, ci, dimpotrivă, am stopat acest fenomen. Noua conducere a Ministerului Apărării Naţionale nu îşi permite să acorde grade cadou, aşa cum au făcut partenerii domniei sale de guvernare timp de doi ani, umilind practic spiritul de corp”, afirmă Dobriţoiu.
În finalul comunicatului, Corneliu Dobritoiu menţionează că face „un apel stăruitor la preşedintele suspendat să nu implice Armata în campania electorală”.
Recaţia ministrului Apărării vine după ce preşedintele suspendat a declarat că numărul secţiilor de votare din afara României trebuie să fie cel puţin egal cu cel de la scrutinul prezidenţial din 2009, el acuzând că Guvernul a redus la jumătate numărul acestora. Traian Băsescu a dat ca exemplu Spania, unde, la aproape 1 milion de cetăţeni români, sunt 9 secţii de votare. De asemenea, în Afganistan există 8 secţii de votare la 1.800 de militari români.
„Este ridicol şi înţeleg şi de ce au făcut acest lucru: au considerat că la fiecare pluton, la fiecare loc în care se află militari români trebuie să fie o urnă de votare, pentru că, dacă sunt doi militari, unu-i şef şi să poată să controleze şi să-l avanseze sau să nu îl avanseze pe şeful de la urne. Ei confundă Armata cu Armata de dinainte de ’89. Ăştia-s militari – bărbaţi care-şi asumă votul şi voinţa”, a spus preşedintele suspendat.
 

Ilie Năstase l-a făcut praf pe Iohannis după ce a aflat că vrea să-i retragă decorația
GSP.RO

Ilie Năstase l-a făcut praf pe Iohannis după ce a aflat că vrea să-i retragă decorația

Horoscop 11 decembrie 2019. Berbecii pot deveni mai înțelegători cu cei din jur
HOROSCOP

Horoscop 11 decembrie 2019. Berbecii pot deveni mai înțelegători cu cei din jur