Negocierile se referă la licențierea Gemini pentru unele funcții noi care vor fi incluse în software-ul iPhone în acest an. Momentan, nu au fost stabiliți termenii înțelegerii sau modul în care acordul va fi implementat.

Este puțin probabil ca vreun acord să fie anunțat până în luna iunie, când Apple intenționează să organizeze conferința anuală a dezvoltatorilor.

Producătorul iPhone a purtat recent discuții și cu OpenAI, producătorul ChatGPT, cu privire la utilizarea modelului său.

Nici Apple, nici Alphabet – holdingul care deține Google și nici OpenAI nu au răspuns la solicitările de comentarii.

Aprecieri pe burse

Acțiunile Alphabet s-au apreciat cu 3% în sesiunea de dinaintea deschiderii bursei, în timp ce titlurile Apple au urcat cu 0,5%.

Un potențial acord între firme ar putea ajuta Google să extindă utilizarea serviciilor sale de inteligență artificială la peste 2 miliarde de dispozitive Apple active, stimulând eforturile gigantului de căutare de a recupera decalajul față de OpenAI.

Microsoft, rival al Google, deține 49% din acțiunile OpenAI.

De asemenea, ar putea contribui la atenuarea temerilor investitorilor cu privire la implementarea lentă a aplicațiilor de inteligență artificială de către Apple, care a pierdut coroana de cea mai valoroasă firmă din lume după o scădere de 10% a acțiunilor sale în acest an.

Concluziile Corpului de Control și ale Comisiei de la Spitalul Pantelimon, unde un asistent a reclamat că 17 pacienți au murit la ATI: Acuzațiile false, pacienții tratați corect
Recomandări
Concluziile Corpului de Control și ale Comisiei de la Spitalul Pantelimon, unde un asistent a reclamat că 17 pacienți au murit la ATI: Acuzațiile false, pacienții tratați corect

Apple a fost depășită chiar de către Microsoft.

Beneficii comune

Apple și Google au deja un parteneriat prin care Google este motorul de căutare implicit pe browserul web Safari al Apple, iar o asociere în domeniul inteligenței arficiale ar putea ajuta Google să treacă de temerile că servicii precum ChatGPT ar putea amenința dominația sa în domeniul căutărilor online.

Dar acordul ar putea, de asemenea, fie examinat mai atent din partea autorităților de reglementare din SUA, care au dat în judecată Google pe motiv că a suprimat ilegal concurența plătind miliarde de dolari către Apple pentru a-și menține monopolul în domeniul căutărilor.

În trecut, Apple și Google au avut un parteneriat și mai strâns, ambele luptând împotriva dominației Microsoft. Însă odată cu lansarea iPhone și producerea sistemului de operare Android de către Google relația dintre cele două entități s-a răcit și au ajuns rivale.

Drept urmare, Apple a lansat propriul serviciu de hărți Apple Maps și propria rețea de publicitate pe mobile

Samsung are deja parteneriat cu Google

Google a încheiat un parteneriat similar și cu Samsung, rival al Apple, pentru a implementa tehnologia sa de inteligență artificială în seria de smartphone-uri Galaxy S24 ale firmei sud-coreene.

Anchetă privind fraudarea alegerilor parlamentare din 2020. Dosarul, ținut la sertar trei ani, implică mai mulți lideri PNL
Recomandări
Anchetă privind fraudarea alegerilor parlamentare din 2020. Dosarul, ținut la sertar trei ani, implică mai mulți lideri PNL

Funcțiile de inteligență artificială ale Google sunt implementate și pe propriile smartphone-uri din gama Pixel.

Apple vrea ca în final să facă totul

Tim Cook, directorul general al Apple, a declarat luna trecută că firma investește „semnificativ” în inteligența artifiicială generativă și că va dezvălui mai multe despre planurile sale de utilizare a acestei tehnologii în cursul acestui an.

Conform Google, Apple plănuiește să utilizeze propriile modele de inteligență artificială pentru unele noi capacități din viitorul sistem de operare iOS 18.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Afacerea pe care o pot face toți românii care stau la curte. Produsul vândut de Vladimir s-a scumpit cu 45% în ultimii ani
FANATIK.RO
Afacerea pe care o pot face toți românii care stau la curte. Produsul vândut de Vladimir s-a scumpit cu 45% în ultimii ani
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Poză rară cu Ileana Lazariuc în costum de baie. Și-a sărbătorit ziua la plajă, cu băieții ei. Cum arată azi nepoții lui Țiriac
Libertateapentrufemei.ro
Poză rară cu Ileana Lazariuc în costum de baie. Și-a sărbătorit ziua la plajă, cu băieții ei. Cum arată azi nepoții lui Țiriac
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
Ce au găsit doi români în coteţul găinilor într-o curte dintr-o comună din Mehedinţi. Șoc total, creatura avea doi metri
FANATIK.RO
Ce au găsit doi români în coteţul găinilor într-o curte dintr-o comună din Mehedinţi. Șoc total, creatura avea doi metri
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk. Bolnavă de cancer, își dorește doar scuze
Știrileprotv.ro
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk. Bolnavă de cancer, își dorește doar scuze
Imaginile pe care Meghan Markle le-ar vrea dispărute! Ce a putut să facă soția Prințului Harry. Gestul ei a devenit viral pe internet! Nu știa că e filmată!
Unica.ro
Imaginile pe care Meghan Markle le-ar vrea dispărute! Ce a putut să facă soția Prințului Harry. Gestul ei a devenit viral pe internet! Nu știa că e filmată!
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici 100 de euro pensie. Ăia ia și 2000 de euro pe lună"
Observatornews.ro
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici 100 de euro pensie. Ăia ia și 2000 de euro pe lună"
Horoscop 18 aprilie 2024. Gemenii ar trebui să păstreze o oarecare rezervă față de propriile impulsuri decât față de cei din anturajul apropiat
HOROSCOP
Horoscop 18 aprilie 2024. Gemenii ar trebui să păstreze o oarecare rezervă față de propriile impulsuri decât față de cei din anturajul apropiat
RECOMANDĂRI