Conducerea Casei Județene de Pensii Arad a anunțat că, până miercuri, s-au încheiat 324 de contracte, în valoare de 1.519.870 lei, notează Mediafax.ro.

„Cei mai mulţi arădeni au încheiat contracte pentru cumpărarea a doi ani de vechime, însă 19 persoane au cumpărat perioada maximă de cinci ani pentru care au plătit circa 16.000 lei. Cea mai mică perioadă pentru care s-a încheiat contract este de o lună de zile, pentru care s-a plătit 328 lei”, a declarat directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Arad, Mihaela Vasil, pentru sursa citată.

Oamenii care vor să se pensioneze, dar nu au vechimea în muncă suficientă, au posibilitatea de a încheia asigurarea în sistemul public de pensii pentru perioade cuprinse între o lună şi cinci ani calendaristici anteriori încheierii contractului, perioade continue sau mai multe disparate în intervalul celor cinci ani. Vechimea s-a putut cumpăra începând cu anul 2011.

Legea 186/2016 se adresează persoanelor care nu au ieșit încă la pensie. Oamenii pot plăti contribuțiile la asigurările sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii.

Termenul limită pentru ultima zi de asigurare şi de plată până la care mai funcţionează condiţiile actuale ale legii este 26 aprilie 2017.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.