În judeţul Constanţa au fost confirmate 252 de cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei de coronavirus, iar 225 de pacienţi au fost vindecaţi. Până în prezent, 13 persoane din rândul celor pozitivate au fost declarate decedate, iar rata de vindecare este de aproape 90%, printre cele mai ridicate din toată ţară, scrie Agerpres.

În centrele de carantină din judeţul Constanţa se află, în acest moment, 470 de persoane, care ocupă 20% din totalul de 2.311 locuri disponibile. În judeţ mai sunt la ora actuală 753 de persoane în izolare la domiciliu.

Constănţenii, amendaţi cu peste 15 milioane de lei

De la intrarea în vigoare a ordonanţelor militare, au fost aplicate 10.587 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 15.210.558 lei, dintre acestea, 52 de amenzi, în valoare de 39.195 lei, fiind aplicate în ultimele 24 de ore.

De asemenea, Garda de Coastă a aplicat în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Ostrov o sancţiune contravenţională în valoare de 2.000 de lei, pentru nerespectarea culoarelor de tranzit stabilite pentru transporturile de marfă.

În ultimele 24 de ore, peste 900 de reprezentanţi ai forţelor de ordine au efectuat 1.039 de verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse privind izolare, deplasarea sau libera circulaţie, fiind controlate şi 45 de entităţi economice.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.