Banii vor merge la Virgin Galactic, care este responsabilă pentru dezvoltarea navetei VSS Unity, cunoscută anterior și sub numele VSS Voyager. Celelalte două companii care vor primi fonduri sunt Virgin Orbit – care lansează mici sateliți, și The Spaceship Company – care produce navele spațiale pentru grupul Virgin.

Într-o scrisoare privind investiția, Branson a afirmat că această contribuție a Arabiei Saudite va permite grupului Virgin ”să dezvolte următoarea generație a zborurilor cosmice umane, lansări de sateliți mai economice și să accelereze programul pentru zborurile trans-continentale spațiale”.

Investiția mai trebuie aprobată de către autoritățile SUA, dar nu ar fi vreo problemă având în vedere că Arabia Saudită a investit 3,5 miliarde de dolari în Uber și este un aliat geostrategic al SUA.

De asemenea, Sir Richard Branson a anunțat că Virgin Galactic este la câteva luni distanță de a trimite primii turiști în cosmos.

Contribuția Arabiei Saudite va veni din Fondul Public de Investiții al țării, care este fondul său suveran.

Virgin Galactic va rămâne cu sediul în SUA, dar parteneriatul va duce și la dezvoltarea unui centru de dezvoltare în Arabia Saudită.

Aglomerație mare în turismul spațial

Richard Branson nu este singurul magnat care încearcă acum cucerirea spațiului. Antreprenorul Elon Musk este la rândul său angrenat în cursa pentru cucerirea spațiului, prin compania SpaceX. De asemenea, Jeff Bezos – fondatorul și directorul general al Amazon – are și el o companie spațială, numită Blue Origin.

În fine, un alt miliardar american care încearcă același lucru este cofondatorul Microsoft Paul Allen, prin compania Vulcan Aerospace.

De la Hyperloop la carnea care crește singură

Miliardarul Richard Branson a preluat recent Hyperloop One, proiectul de transport ultra-rapid gândit de Elon Musk.

O altă investiție făcută de către Branson  a fost realizată alături de Bill Gates și este într-o companie care vrea să ”crească” friptură în laborator din celule animale.

Branson are o avere estimată la 5,1 miliarde de dolari de către revista americană Forbes.

       
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
PARTENERI - GSP.RO
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
BOMBĂ! Ce se întâmplă cu pandemia de covid-19 din ianuarie 2022. Streinu-Cercel face anunțul momentului
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce se întâmplă cu pandemia de covid-19 din ianuarie 2022. Streinu-Cercel face anunțul momentului
A murit după ce în spitalul în care a lucrat 40 de ani ca asistentă i s-ar fi pus diagnosticul greşit. "Aţi venit pentru durere de gât?"
Observatornews.ro
A murit după ce în spitalul în care a lucrat 40 de ani ca asistentă i s-ar fi pus diagnosticul greşit. "Aţi venit pentru durere de gât?"
Horoscop 4 decembrie 2021. Balanțele au energie cât să mai dea și altora, dar ca să obțină și rezultate, e nevoie de disciplină
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2021. Balanțele au energie cât să mai dea și altora, dar ca să obțină și rezultate, e nevoie de disciplină
Toate țările trebuie să se pregătească pentru valul de infectări cu Omicron. Anunțul făcut de OMS
Știrileprotv.ro
Toate țările trebuie să se pregătească pentru valul de infectări cu Omicron. Anunțul făcut de OMS
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Tips & tricks de la editorii ELLE ca să-ți alegi cele mai cool piese de sezon
PUBLICITATE
Tips & tricks de la editorii ELLE ca să-ți alegi cele mai cool piese de sezon